Un deputat PSD le-a pus gând rău elevilor. Se întoarce UNIFORMA OBLIGATORIE în şcoli

Postat la 24 octombrie 2017 190 afişări

Uniforma ar putea deveni obligatorie în şcolile din România. Este iniţiativa unui deputat PSD, care spune că în acest fel s-ar masca discrepanţele dintre elevi.

Un deputat PSD le-a pus gând rău elevilor. Se întoarce UNIFORMA OBLIGATORIE în şcoli

Elevii din întreagă ţară ar putea fi obligaţi să poarte uniformă. Introducerea uniformei în şcoli ar masca discrepanţele statutului financiar între elevi, care afectează într-un mod negativ dezvoltarea tinerei generaţii, spune deputatul Cătălin Rădulescu, care a iniţiat proiectul de lege.

"În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte dintre cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are că urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii", se arată în expunerea de motive a legii.

Subiectul uniformelor a fost intens dezbătut de-a lungul timpului, scrie realitatea.net

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.