UDMR vine cu precizări despre noua lege a porcului

Autor: Andreea Tobias Postat la 08 decembrie 2021 287 afişări

„Informaţia potrivit căreia limităm deţinerea suinelor în gospodării este falsă şi înşelătoare”, transmite UDMR într-un comunicat de presă, după informaţiile potrivit cărora noua lege a porcului le-ar interzice ţăranilor să crească mai mult de 5 porci.

UDMR vine cu precizări despre noua lege a porcului

„În aceste zile au apărut informaţii false conform cărora UDMR ar interzice creşterea porcinelor în gospodării. Iniţiativa legislativă a UDMR vizează strict exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane, nicidecum nu interzice creşterea porcinelor în gospodării. O astfel de măsură ar împiedica atât fermierii în activitate, cât şi funcţionarea acestui sector”, spune Magyar Lóránd, deputat de Satu Mare, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură.

Acesta precizează că proiectul de lege iniţiat de UDMR a suferit modificări majore în comisiile de specialitate din Senat.

„În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, UDMR a cerut retrimiterea proiectului de lege la comisii, însă această solicitare a fost respinsă. Totuşi UDMR nu a votat împotriva proiectului de lege, deoarece în camera decizională dorim să adoptăm această iniţiativă, în forma sa iniţială”, susţine Magyar Lóránd.

Könczei Csaba, deputatul UDMR din judeţul Covasna, subliniază că pentru combaterea, răspândirea şi oprirea epidemiei pestei porcine, iniţiativa Uniunii separă în două categorii creşterea porcilor în gospodării: „Întrucât nu este nevoie de supraveghere din partea medicului veterinar pentru fermierii care deţin porcine destinate consumului familial, i-am inclus pe aceştia în prima categorie, iar astfel, în acest caz se justifică stabilirea numărului de porcine deţinute. În a doua categorie am inclus acei fermieri care trebuie să se înregistreze la Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor şi sub supravegherea medicului veterinar pot deţine, comercializa şi pot efectua activitate de reproducţie de suine, nefiind obligaţi să înregistreze o intreprindere sau o societate în acest scop la ORC. Pe lângă deţinerea de suine în gospodării, într-o altă categorie am inclus acele intreprinderi şi societăţi, care se ocupă de comercializarea porcinelor, fiind obligaţi să respecte toate normele sanitar-veterinare în vigoare”.

Deputatul Magyar Lóránd a declarat că UDMR a elaborat această iniţiativă legislativă tocmai pentru a ajuta fermierii, iar scopul este de a facilita şi nu de a complica exploatarea porcinelor cu noile reguli: „Gospodarii nu pot fi restricţionaţi nici în creşterea şi exploatarea, nici în comercializarea porcinelor. Suntem conştienţi de faptul că pesta porcină, în primul rând, împiedică fermierii, pe cei care respectă regulile, însă în răspândirea epidemiei au un rol mult mai important operatorii, care comercializează şi transportă animalele fără control, iar tocmai din acest motiv înăsprim regulile în acest sens. Încurajăm ca exemplele bune aplicate în vest să fie puse în practică şi în România pentru combaterea epidemiei. În plus, trebuie să facem diferenţă între fermele mici şi exploataţiile comerciale profesionale de porcine. Acestea din urmă sunt ferme izolate, care funcţionează bine din punct de vedere al biosecurităţii şi care nu ar trebuie să fie afectate de bolile apărute în fermele mici. Referitor la reglementarea creşterii porcinelor au apărut deja multe proiecte lipsite de sens care au afectat în mod negativ fermierii în ultima perioadă, UDMR reuşind până în prezent să împiedice adoptarea acestora”.

Vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură a subliniat că proiectul de lege va fi modificat în Camera Deputaţilor în următoarele săptămâni pentru a redobândi forma elaborată de specialiştii UDMR, care a fost depusă iniţial la Parlament.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
udmr,
porci,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.