Tesla revine pe segmentul maşinilor cu 7 locuri cu o nouă versiune a lui Model Y, după ce Model S şi Model X au ajuns la final de viaţă
Tesla continuă diversificarea gamei Model Y şi lansează astăzi pe piaţa din România opţiunea cu 7 locuri, disponibilă exclusiv pe versiunea Premium Long Range All-Wheel Drive, cu o autonomie de 600 km WLTP. Preţul de pornire este de 55.490 de euro, iar livrările vor începe din aprilie, maşinile fiind produse la Gigafactory Berlin-Brandenburg. Extinderea vine după ce Tesla a oprit producţia modelelor Model S şi X care veneau cu 6 sau 7 locuri.
Varianta cu 7 locuri a Model Y adaugă un al treilea rând de scaune în spatele SUV-ului electric de clasă medie, două locuri suplimentare orientate în sensul de mers care se pliază complet. Accesul se face uşor prin intermediul butoanelor de pe spătarele scaunelor exterioare din rândul al doilea – la apăsare, scaunul alunecă înainte şi se pliază, permiţând urcarea şi coborârea fără efort.
Volumul maxim de bagaje ajunge la 2.094 de litri. Şi cu toate cele 7 locuri ocupate, portbagajul oferă spaţiu pentru două valize de cabină, iar sub capota frontală (frunk) mai încap două genţi mari, într-un spaţiu de 116 litri. Cu rândul al treilea pliat, volumul din spate creşte la 894 de litri – suficient pentru cărucioare, trotinete sau paturi pliante.
Pasagerii din faţă au la dispoziţie un ecran tactil de 16 inci, scaune ventilate şi încălzite care se sincronizează automat cu sistemul de climatizare.
Rândul al doilea beneficiază de un ecran propriu de 8 inci pentru divertisment, jocuri şi control al funcţiilor din habitaclu, cu compatibilitate Bluetooth pentru conectarea căştilor individuale – o soluţie practică pentru copiii care vor să urmărească filme pe drum. Rândul al treilea oferă spaţiu confortabil la nivelul capului, datorită poziţionării sub luneta din spate, şi două porturi USB-C pentru încărcarea dispozitivelor.
Model Y Premium include geamuri acustice pe toate laturile, suspensie premium, un plafon panoramic din sticlă şi un sistem audio cu 15 difuzoare şi un subwoofer. Maşina vine standard cu Autopilot şi este pregătită hardware pentru Full Self-Driving (Supervised), funcţie care va fi activată de la distanţă pe vehiculele eligibile odată ce va fi aprobată de autorităţile locale de reglementare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













