„Va fi o problemă…”. Nicuşor Dan anunţă că face referendum în referendum peste 1 lună

Autor: Sorina Matei Postat la 16 aprilie 2026 16 afişări

Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit la Europa FM şi despre acuzaţiile din documentarul Recorder dar şi despre referendumul pe care îl pregăteşte în Justiţie.

„Va fi o problemă…”. Nicuşor Dan anunţă că face referendum în referendum peste 1 lună

„Pentru ca acuzaţiile să devină fapte este să chestionăm corpul magistraţilor cu aceste chestiuni. O altă metodă este ca ele să fie dovedită. Aceste lucruri trebuie probate juridic. Pe documentarul Recorder se fac acuzaţii la adresa lui Voineag. Inspecţia judiciară a spus că Voineag are dreptate. Sunt chestiuni care necesită timp şi sunt în atenţia noastră. Ar fi bine ca organizaţii profesionale să le aibă documentate şi să vină la decidentul politic cu ele gata”, spune Nicuşor Dan.

Preşedintele Nicuşor Dan a insistat că va organiza referendumul în Justiţie:

„Sigur că da. Nu cred că mai departe de 1 lună”, a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă mai face referendum în Justiţie.

„Să vedem, ca orice consultare, ea va valida sau infirma o ipoteză. Dacă va valida, vom avea o problemă. O parte din magistraţi spun că nu e aşa.Trebuie să vedem opinia profesiei pentru chestiunile aduse în discuţie”, a declarat Nicuşor Dan.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
referendum,
referendum
COVER STORY. Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti (bine) în Bucureşti?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.