Nicuşor Dan: Fără discuţie, Călin Georgescu a fost susţinut de o infrastructură susţinută de Rusia
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că „fără discuţie, Călin Georgescu a fost susţinut de o infrastructură susţinută de Federaţia Rusă”. El s-a referit la alegerile prezidenţiale anulate şi a anunţat că raportul va fi prezentat în acest an.
Declaraţia a fost făcută joi în cadrul unei emisiuni radio.
„Am început, am avut o corespondenţă foarte interesantă cu mai multe instituţii, destul de voluminoasă, am avut şi discuţii faţă în faţă”, a declarat Nicuşor Dan la Europa FM, despre dosarul scrutinului din 2024.
Preşedintele a mai spus că are o evaluare a situaţiei şi a dezvăluit că dovezile indică faptul că fostul candidat Călin Georgescu a fost susţinut de ruşi.
„Fără discuţie, România este ţinta unui război hibrid al ruşilor. Fără discuţie, Călin Georgescu a fost susţinut de o infrastructură susţinută de Federaţia Rusă”, a mai spus Dan.
El a fost întrebat dacă are dovezi.
„Sigur ca da”, a răspuns şeful statului.
Ulterior, Nicuşor Dan a prezentat câteva detalii.
„Nu cred (întrebarea a fost dacă raportul va duce la demiterea unor şefi ai serviciilor secrete n.r.). Ce a fost excepţional în România a fost intensitatea (...) Eu cred că nimeni nu ar fi văzut în ţările occidentale”, a adăugat Nicuşor Dan.
Şeful statului a promis că raportul va fi prezentat anul acesta şi va conţine lucruri noi în comparaţie cu cel prezentat deja de fostul procuror general Alex Florenţa.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













