Veneţia a încasat peste 5 milioane de euro din taxa pentru turişti
Autorităţile din Veneţia au încasat în acest sezon peste 5 milioane de euro din taxa plătită de turiştii care vizitează oraşul pentru o zi, potrivit dpa.
Taxa, cuprinsă între 5 şi 10 euro, este percepută în 60 dintre cele mai aglomerate zile ale sezonului turistic, în perioada aprilie-iulie.
Peste 650.000 de turişti au plătit taxa în acest sezon. În celelalte luni ale anului, vizitatorii care vin pentru o singură zi pot intra gratuit în oraş.
Primarul Simone Venturini a propus ca taxa să fie majorată anul viitor la 30-50 de euro în zilele în care este aşteptat un număr foarte mare de turişti.
O astfel de decizie nu poate fi luată însă doar de autorităţile locale. Taxa a fost introdusă printr-o hotărâre a municipalităţii, dar valoarea maximă permisă este stabilită prin lege naţională. Prin urmare, Venturini trebuie să discute propunerea cu guvernul de la Roma.
Măsura a fost introdusă pentru a ajuta autorităţile să gestioneze mai bine numărul mare de turişti care vizitează Veneţia.
În prezent, aproape 50.000 de persoane mai locuiesc în centrul istoric al Veneţiei, un număr mai mic decât cel al locurilor de cazare din hotelurile oraşului. Turiştii care rămân peste noapte în Veneţia sunt scutiţi de taxa de acces pentru o zi, dar trebuie să plătească o taxă de şedere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











