Studenţii şi angajaţii Universităţii Politehnice din Bucureşti au acum acces la o serie de beneficii extrasalariale prin platforma Benefit

Autor: Roxana Rosu Postat la 17 octombrie 2022 52 afişări

Studenţii şi angajaţii Universităţii Politehnice din Bucureşti au acum acces la o serie de beneficii extrasalariale prin platforma Benefit

Studenţii înscrişi la toate ciclurile de învăţământ (licenţă, masterat şi doctorat) la Universitatea Politehnica din Bucureşti, precum şi angajaţii universităţii vor avea din acest an acces la o serie de beneficii de la Edenred România, prin platforma Benefit.

Platforma include peste 2.500 de oferte speciale cu reduceri cuprinse între 5% şi 50%. Printre beneficiile disponibile, se numără reduceri la segmente de produse şi servicii precum: sport, cultură, sănătate, educaţie, turism, librării, hobby, modă, wellness, restaurante, etc. Platforma va funcţiona ca un magazin online, creat special pentru comunitatea universităţii.

„Tinerii sub 26 de ani (Generaţia Z), au o filosofie de viaţă foarte diferită de Millenials, părinţii lor. Pentru ei este foarte important să facă lucruri cu sens, să aibă echilbru între viaţa personală şi şcoală sau job, să se bucure de viaţă. De aceea, atunci când caută medii de învăţare sau locuri de muncă, prioritizează criterii precum flexibilitatea, abordarea 360 şi accesul la beneficii personalizate. Înţelegem şi rezonăm cu aceste nevoi, aşa că venim în întâmpinarea lor cu produsele din platforma Benefit, special gândite pentru a acoperi cât mai multe aspecte din viaţa unui tânăr, de la vacanţe, la cultură, socializare şi cadouri pentru evenimente speciale”, spune Ştefan Toderiţă, Strategy and Development Director Edenred România şi Benefit Systems.    

Prin Benefit, studenţii vor avea acces la aproape 5.000 de reduceri, precum şi alte oferte speciale, de la peste 4.500 de parteneri.

 „Pentru noi acest proiect face, în primul rând, parte din spectrul responsabilităţii sociale. Sigur, este un avantaj competitiv ca o universitate să crească atractivitatea pachetului de servicii şi beneficii pe care îl oferă studenţilor. Însă, mai important este faptul că sperăm ca prin reducerea costurilor studenţilor, prin creşterea puterii lor de cumpărare, să scădem nivelul abandonului universitar şi retenţia studenţilor pe băncile facultăţilor. Este o iniţiativă care va avea un impact pozitiv asupra a peste 33.000 de oameni”, spune Mihnea Costoiu, rectorul universităţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
universitate,
studenti,
beneficii,
platforma

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.