Ce spun companiile germane prezente în România? Tot mai mult pesimism la orizont, iar planurile de extindere se transformă încet în aşteptare. Volker Raffel, preşedintele AHK România: „Avem nevoie de un semnal clar că este menţinută credibilitatea finanţelor statului”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 15 mai 2026 9 afişări

Ce spun companiile germane prezente în România? Tot mai mult pesimism la orizont, iar planurile de extindere se transformă încet în aşteptare. Volker Raffel, preşedintele AHK România: „Avem nevoie de un semnal clar că este menţinută credibilitatea finanţelor statului”

Tot mai multe companii germane prezente în românia devin pesisimsiute cu privire la viitorul economic al ţării, arată Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) în chestionarul de primăvară.

Deşi aproximativ o treime dintre companiile chestionate îşi evaluează situaţia actuală a afacerii ca fiind bună, ponderea pesimiştilor creşte semnificativ.

Evaluarea situaţiei actuale a afacerii se deplasează vizibil în sens negativ. 32% dintre companii îşi evaluează situaţia în 2026 ca fiind „bună” (2025: 28%), 46% ca „satisfăcătoare” şi 22% ca „slabă”. Ponderea celor care o indică „slabă” s-a  dublat de la un an la altul, de la 10% (2025) la 22% (2026). .

Viitorul se prefigurează, de asemenea, incert: 32% dintre companiile intervievate se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei afacerilor(2025: 37%), 43% la o situaţie neschimbată (2025: 38%) şi 25% la o deteriorare (2025: 26%). Optimismul scade,  în timp ce ponderea aşteptărilor negative rămâne la un nivel ridicat.

Şi aşteptările privind economia românească în ansamblu reflectă incertitudinea: 48% anticipează o evoluţie mai slabă în acest an (2025: 57%), 32% una neschimbată (2025: 43%) şi 20% una mai bună (2025: 0%).

Redresarea economică este umbrită de actualele evenimente politice.

Planurile de investiţii indică reţinere. Pentru 2026, 45% dintre companii raportează cheltuieli de investiţii neschimbate, 28% raportează  creşterea lor şi 28% scădere. Accentul cade astfel pe aşteptare, nu pe expansiune.

„Ţara are în acest moment cel mai scăzut nivel al ratingului de investiţii, iar noi avem nevoie de un semnal clar că este menţinută credibilitatea finanţelor statului. Altfel există riscul pierderii ultimului rating de investiţii, ceea ce ar duce la deteriorarea cursului de schimb, la dobânzi mai mari, la costuri mai ridicate, la inflaţie mai mare şi la probleme bugetare mai grave”, a declarat Volker Raffel, preşedintele AHK România.

O imagine similară se conturează şi în privinţa ocupării forţei de muncă: 57% dintre companii se aşteaptă ca în 2026 numărul angajaţilor să rămână neschimbat, doar 22% planifică recrutări, iar 22% anticipează o scădere. După reculul semnificativ al categoriei „în creştere” în anul precedent (2025: 24%), şi aici dinamica rămâne redusă – companiile sunt nesigure şi preferă să aştepte.

„Companiile se află în prezent sub o presiune considerabilă, ca urmare a creşterii costurilor, a condiţiilor de finanţare mai dificile şi a incertitudinii politice persistente. În acelaşi timp, România rămâne o piaţă cu un potenţial de afaceri considerabil. Cu atât mai importantă este acum o guvernare capabilă să acţioneze, care să continue consecvent reformele şi să asigure stabilitate, continuitate şi, implicit, mai multă predictibilitate. Un cadru de politici economice fiabil este o condiţie esenţială pentru ca firmele să reînceapă să investească şi să poată planifica pe termen lung”, explică Sebastian Metz, director general şi membru al Consiliului Director al AHK România.

Despre Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România)

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 700 de membri şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AHK,
asteptare,
investitii,
germania,
extindere
COVER STORY. Vrei să fii antreprenor? Vrei să faci bani? Inventează o nişă, creează o piaţă nouă!

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.