Ce poţi face weekendul acesta în Bucureşti: festivaluri urbane, seri de film, o plimbare prin unul dintre cele mai vechi cartiere ale Capitalei sau o zi la Facultatea de Drept
Suntem cu un weekend mai aproape de vară, iar asta se vede şi prin simplul fapt că au loc tot mai multe evenimente - unele în aer liber, altele - pentru momentele în care vremea nu ţine cu noi - în interior. Dacă nu ai planuri pentru acest weekend, venim în ajutorul tău cu câteva sugestii de activităţi şi evenimente pe care poţi să le iei în calcul pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
1. Festivalul Filmului European
Festivalul Filmului European revine la Grădina cu Filme, în perioada 15-17 mai, cu o ediţie aniversară ce marchează 30 de ani de dialog cultural, diversitate cinematografică şi conectare europeană.
Timp de trei seri, poţi descoperi programe speciale de scurtmetraje româneşti şi europene, documentare, drame, comedii şi animaţii care aduc în prim-plan teme precum iubirea, excesele, fragilitatea umană şi criza climatică.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al partenerilor culturali europeni. Proiecţiile au loc la CREART – Grădina cu Filme. Accesul se face începând cu ora 19:30, iar filmele încep la ora 20:30. Intrarea nu e liberă - preţul unui bilet pentru o seară de film este de circa 30 de lei.
2. Festivalul Urban Cireşar
Cireşar - Festival Urban aduce aroma lunii mai în inima oraşului, pe 16 şi 17 mai, în Grădina Muzeului Antipa, într-un weekend dedicat gusturilor de sezon, muzicii bune şi activităţilor pentru întreaga familie.
Ce vei găsi aici? Plăcinte cu cireşe, îngheţată, cafea cu sirop de cireşe, vată pe băţ aromată şi, bineînţeles, cireşe proaspete. Festivalul completează experienţa cu un târg de produse locale, bijuterii, accesorii, haine, cosmetice naturale şi creaţii pregătite pentru sezonul de vară.
Evenimentul are loc între orele 10:00-20:00, sâmbătă şi duminică, în Grădina Muzeului Antipa/Piaţa Victoriei. Biletul de acces este 20 de lei.
3. Fashion Week pe marele ecran
Evenimentul Fashion Week la Cinema Europa aduce moda pe marele ecran într-o selecţie de filme despre stil, transformări spectaculoase, alegeri discutabile şi personaje memorabile care demonstrează că hainele nu sunt niciodată doar haine.
Până duminică, 17 mai, mai poţi vedea pe marele ecran proiecţii dedicate universului fashion: de la satira savuroasă din Zoolander şi eleganţa clasică din Breakfast at Tiffany’s, până la drama din House of Gucci, rafinamentul din Phantom Thread sau energia roz şi ambiţioasă din Legally Blonde.
Programul reuneşte poveşti despre glow up-uri, relaţii complicate, shopping dus la rang de artă sau garderobe spectaculoase. Este un eveniment pentru tine dacă iubeşti filmul, moda şi umorul. Intrarea nu este liberă - preţul biletelor din acest weekend este cuprins între 20 şi 30 de lei.
4. Student la Drept pentru o zi
Visezi să fii avocat sau procuror şi mai ai puţin până la admiterea la facultate? Atunci, O Zi Student la Drept este evenimentul perfect pentru tine dacă vrei să descoperi cum arată, din interior, viaţa de student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Vei avea ocazia să păşeşti pe holurile facultăţii, să interacţionezi direct cu studenţii, să vorbeşti cu ei despre admitere, cursuri, examene şi viaţa studenţească. Evenimentul este dedicat celor curioşi să afle dacă Dreptul este alegerea potrivită pentru viitorul lor, dar şi celor care vor să descopere partea autentică şi distractivă a studenţiei.
5. Tur ghidat prin Cartierul Armenesc
Ce zici de o plimbare prin Cartierul Armenesc? Poţi descoperi una dintre cele mai fascinante zone istorice ale Bucureştiului, cu poveşti despre comunitatea armenească, vechi mahalale şi clădiri cu valoare arhitecturală.
Turul are loc sâmbătă, 16 mai, de la ora 10:30, durează aproximativ trei ore şi este ghidat de Cristi Radu, explorator urban şi urban storyteller. Traseul porneşte din zona Obor, continuă pe lângă Calea Moşilor şi se încheie în Piaţa Rosetti, cu opriri la repere precum Casa Melik, Biserica Armenească, Casa cu Armură, Casa Maură şi vechile mahalale din zonă.
Evenimentul este organizat de asociaţia Rezistenţa Urbană, iar participarea presupune un suport voluntar recomandat de 70 de lei de persoană.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













