Semnal de criză: Creşterea TVA, criza şi inflaţia au redus cu 82% vânzările de apartamente ale Impact din Greenfield în T1 2026 la doar 16 unităţi. Pierdere de 744.000 de euro. Ce spune conducerea
Impact Developer & Contractor (BVB: IMP) a publicat marţi raportul pentru primul trimestru din 2026, dintr-o singură cifră reţinând atenţia: 16 apartamente vândute, faţă de 87 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul s-a redus cu 82%, la 1.244 de metri pătraţi, faţă de 6.880 mp în T1 2025.
Contracţia din rezidenţial a tras în jos toate liniile din contul de profit şi pierdere. Veniturile consolidate au coborât cu 38%, de la 17,5 milioane de euro la 10,9 milioane de euro, însă 75% din această sumă vine nu din vânzarea de apartamente, ci din serviciile de construcţii prestate de RCTI Company - subsidiara grupului - pentru clienţi terţi. Dezvoltarea imobiliară a contribuit cu doar 19% din venituri.

”Primul trimestru din 2026 a fost influenţat de un climat economic volatil, marcat de efectele creşterilor anterioare de taxe şi ale TVA-ului la locuinţe, împreună cu presiunile inflaţioniste, factori care au temperat apetitul de achiziţie în special pe segmentul rezidenţial middle class. În acelaşi timp, IMPACT intră într-un nou ciclu de producţie, specific dezvoltatorilor de proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni, cu un potenţial semnificativ de valorificare în perioada următoare.
Urmează să livrăm în acest an 250 de unităţi rezidenţiale şi pregătim demararea unor noi etape de dezvoltare în GREENFIELD Băneasa, BOREAL Plus şi ARIA Verdi. În paralel, continuăm investiţiile în infrastructura cartierului GREENFIELD Băneasa, printr-o nouă cale de acces, în curs de autorizare. Avem încredere în potenţialul portofoliului nostru, susţinut atât de stocul de apartamente finalizate, disponibile pentru vânzare în acest an, cât şi de interesul semnificativ manifestat pentru noul nostru proiect din Barbu Văcărescu, ARIA Verdi”, a spus Dan Sebastian Câmpeanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.
Profitul brut s-a înjumătăţit faţă de T1 2025 - de la 4,6 milioane la 2,3 milioane de euro - iar marja brută a scăzut de la 26% la 21%, parţial pentru că serviciile de construcţii sunt furnizate la marjă mai mică decât vânzările rezidenţiale. La nivel de exploatare, EBITDA s-a prăbuşit de la 2,5 milioane de euro în T1 2025 la 102.000 de euro în T1 2026, o scădere de 96%.
Rezultatul net consolidat a trecut în teritoriu negativ: pierdere de 744.000 de euro, faţă de un profit de 976.000 de euro în primul trimestru din 2025. Conducerea identifică doi factori principali. „În T1 2026 am observat o încetinire generală a pieţei imobiliare, determinată de măsurile fiscale (creşterea TVA la 21%) şi de mediul economic incert generat de criza guvernamentală şi inflaţie", se arată în raport.
Pe proiecte, Greenfield Băneasa a generat venituri rezidenţiale de 1,8 milioane de euro din 14 unităţi vândute, faţă de 6,9 milioane de euro şi 61 de unităţi în T1 2025. Boreal Plus Constanţa a adus 200.000 de euro din 2 unităţi, faţă de 1,5 milioane de euro şi 14 unităţi în urmă cu un an.
Datoria financiară a grupului a urcat marginal, de la 34,5 milioane de euro la 31 decembrie 2025 la 36,4 milioane de euro la 31 martie 2026. Gradul de îndatorare a rămas redus, la 14% faţă de 13% la finele anului trecut. Activul net contabil a scăzut cu 1%, la 202,8 milioane de euro, iar activul net la valoare de piaţă a ajuns la 266,3 milioane de euro faţă de 270,1 milioane de euro la 31 decembrie 2025.
Un semnal ceva mai optimist vine din pre-vânzări. La 31 martie 2026, grupul avea 53 de unităţi pre-vândute cu o valoare totală a pachetelor de 13,6 milioane de euro, faţă de doar 18 unităţi şi 3 milioane de euro la finele anului trecut. Cea mai mare parte a acestor pre-contracte se referă la Aria Verdi - proiectul de 865 de apartamente lansat în februarie 2026 pe bulevardul Barbu Văcărescu, cu o valoare brută de dezvoltare de 501 milioane de euro - şi la Greenfield Băneasa.
Compania mizează pe două catalizatoare pentru redresarea vânzărilor în a doua parte a anului: noul drum de acces în Greenfield Băneasa, pentru care documentaţia de autorizare a fost depusă în mai 2026, şi deschiderea şcolii şi grădiniţei publice din cadrul ansamblului. Construcţia primei faze din Aria Verdi urmează să înceapă în iunie 2026, cu termen de finalizare în 2029.
Acţiunile IMP nu au înregistrat variaţie de preţ în şedinţa de marţi şi au pierdut 7,5% faţă de acum o lună. Pe un an, titlul este în creştere cu 10,3%. Compania – controlată de Gheorghe Iaciu – are o capitalziare de 495 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












