România intră discret dar sigur în clubul economiilor care îmbătrânesc. Cu o vârstă mediană de 44,1 ani, ţara este deja foarte aproape de media Uniunii Europene. Asta înseamnă că jumătate dintre persoanele din România aveau peste 44,1 ani, în timp ce cealaltă jumătate era mai tânără.

Astfel, schimbarea demografică nu mai este o proiecţie îndepărtată, ci o realitate care începe să influenţeze piaţa muncii şi ritmul de creştere economică.  În doar zece ani, vârsta mediană a crescut cu 3,1 ani, de la 41 de ani în 2015 la 44,1 ani în 2025. Ritmul este mai alert decât media europeană şi spune o poveste simplă: România pierde populaţie tânără, în timp ce generaţiile numeroase înaintează în vârstă. Emigrarea şi natalitatea redusă funcţionează ca un mecanism dublu care împinge structura demografică spre maturitate accelerată.

La 1 ianuarie 2025, vârsta mediană a Uniunii Europene a ajuns la 44,9 ani, ceea ce înseamnă că jumătate dintre europeni au depăşit această vârstă.

Europa devine, astfel, unul dintre cele mai „experimentate” continente din lume. Diferenţele interne rămân însă puternice: dacă Irlanda are o mediană de doar 39,6 ani, Italia urcă până la 49,1 ani, un ecart care spune multe despre atractivitatea economică şi capacitatea statelor de a atrage forţă de muncă.

Per ansamblu, UE a îmbătrânit cu 2,1 ani faţă de 2015. Aproape toate statele au mers în aceeaşi direcţie, cu două excepţii notabile, Germania şi Malta, unde indicatorul a scăzut uşor, sugerând că imigraţia poate reseta, măcar parţial, ceasul demografic.

Cele mai abrupte salturi au fost în Slovacia şi Cipru (Ă4 ani), urmate de Italia (Ă3,9 ani), Grecia şi Polonia (Ă3,8 ani) şi Portugalia (Ă3,7 ani). Harta îmbătrânirii arată clar: sudul continentului este astăzi epicentrul fenomenului.

Italia conduce clasamentul celor mai „vârstnice” naţiuni, cu o mediană de 49,1 ani. Bulgaria şi Portugalia ajung la 47,3 ani, iar Grecia la 47,2 ani. La polul opus, Irlanda, Luxemburg (39,8 ani) şi Malta (40 de ani) demonstrează că economiile care cresc şi atrag talente rămân automat mai tinere.

De fapt, aceasta este noua linie de demarcaţie a Europei: nu între est şi vest, ci între ţările care importă capital uman şi cele care îl pierd. Pentru România, implicaţiile sunt mai mult decât statistice. O populaţie mai vârstnică înseamnă un bazin mai mic de angajaţi, presiune pe bugetele publice şi o competiţie tot mai dură între companii pentru fiecare candidat disponibil.