Războiul este întotdeauna o tragedie, distruge vieţi, schimbă oamenii, locurile, lasă cicatrici adânci în istorie şi răni deschise în societăţi. Dar poate reorienta o economie în sensuri pozitive, scrie The Wall Street Journal. Când preţurile combustibililor şi electricităţii cresc vertiginos, iar blocajele în transportul maritim creează penurii pe termen scurt, inflaţia arătându-şi din nou capul peste tot prin lume, se poate spune că războiul nu este bun pentru economie, pe termen scurt. Însă perspectiva pe termen lung arată ceva mai pozitivă: cheltuielile militare pot crea locuri de muncă, pot încuraja crearea de noi tehnologii şi pot stimula investiţiile.

În întreaga lume, tot mai multe ţări îşi intensifică producţia de arme şi investiţiile în securitatea naţională, chiar şi numai pentru a-şi descuraja rivalii. Aceste cheltuieli promit să modifice priorităţile de cheltuieli ale guvernelor şi să afecteze echilibrele bugetare şi ratingurile de credit. Schimbarea a început acum patru ani, când preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a revenit din eşecul umilitor de a cuceri în patru zile Ucraina, urcând economia ţării sale pe o bază militară.

Astăzi, Rusia cheltuieşte peste 7% din produsul intern brut oficial pentru armată, evitând căderea liberă economică sub presiunea sancţiunilor şi a costurilor de război la care speră Occidentul.

Rusia este acum o economie de război. Războiul o hrăneşte şi îi dă putere lui Putin. Reorientarea Rusiei este extremă, dar Moscova nu este singura. De la Washington şi Ottawa până în Europa şi Japonia, banii curg în aparatul de război şi securitate la niveluri nemaivăzute de decenii. Cu conflict şi în Orientul Mijlociu, consecinţele războiului - penuria şi inflaţia - se profilează la orizont pentru afaceri şi consumatori la nivel global. Parafrazându-l pe Milton Friedman, acum suntem cu toţii economii de război.

Este acest lucru inerent rău? Pentru Ucraina, Liban, Gaza şi părţi mari ale Rusiei, rezultatul conflictului este un număr oribil de morţi, răniţi şi pierderi materiale imense. Iranul se va confruntă cu o redresare dureroasă – indiferent de ce ar urma –, fiind o ţară care se lupta şi înainte de război cu represiuni violente şi colaps economic. Cu toate acestea, mai departe de câmpul de luptă, imaginea este mai puţin dezechilibrată, în special în Europa.

Timp de decenii, continentul a minimalizat cheltuielile pentru apărare, optând în schimb pentru finanţarea unor programe generoase de asistenţă socială şi a unor lucrări publice extinse. La dolce vita de după Războiul Rece a fost dulce doar până la un punct. Creşterea economică a încetinit brusc şi în Europa pe măsură ce cheltuielile militare au scăzut, de la avansuri ale PIB-ului de 2-3% în anii 1980 şi 1990 la aproximativ 1% în ultimii ani. (Creşterea s-a menţinut mai bine în SUA, care au continuat să cheltuiască mult pentru armată şi unde banii pentru apărare susţin adesea inovaţia tehnologică în domenii de vârf, cum ar fi inteligenţa artificială.)

În Europa, revenirea la investiţii masive în apărare marchează o ruptură faţă de deceniile de „dolce vita” postRăzboi Rece. Angajamentul NATO de a aloca până la 5% din PIB pentru securitate vine cu costuri sociale, dar şi cu potenţial de relansare industrială, inclusiv prin absorbţia forţei de muncă din sectoare aflate în declin.

Acum, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord s-au angajat să cheltuiască 5% din PIB pentru arme şi securitate. Acest efort va necesita reduceri dureroase ale altor cheltuieli, cum ar fi asistenţa medicală publică, asistenţa socială şi cultura.

Însă unii economişti văd şi raze de speranţă - cel puţin pentru afaceri şi locuri de muncă. Economia Europei stagnează, iar industria sa auto, odinioară vibrantă, este afectată de concurenţa mai ieftină, dar nu şi de calitate mai mică, din China. Producţia militară poate crea locuri de muncă pentru muncitorii din auto concediaţi şi poate angaja ingineri care altfel ar fi proiectat autovehicule civile.

Dacă toate aceste eforturi financiare descurajează Rusia de la a ataca Europa, atunci se poate considera că banii au fost bine cheltuiţi. NATO a câştigat Războiul Rece fără niciun foc de armă. Acest episod al istoriei a costat sume vaste de-a lungul deceniilor şi a lăsat arsenale de tancuri, arme chimice şi arme nucleare care ulterior au trebuit să fie distruse - din nou cu costuri mari.

Dar, pe parcurs, a produs şi avioanele jumbo, internetul, explorarea spaţiului şi navigaţia prin satelit - ca să nu mai vorbim de o viaţă mai bună pentru milioane de oameni cândva subjugaţi de Uniunea Sovietică sau aflaţi pe orbita, sau în umbra, ei. „Sunt destul de convins că vor exista efecte pozitive pe termen lung asupra creşterii” mulţumită cheltuielilor mai mari pentru apărare, spune Guntram Wolff, profesor de economie la Universitatea Liberă din Bruxelles.

Noile investiţii în cercetare şi formare educaţională şi profesională ar putea echipa următoarea generaţie de antreprenori pentru a crea produse de consum, cum ar fi motocicletele cu tehnologie de la drone, a explicat Wolff. „Deja vedem acest lucru, apar noi firme”, a spus el, indicând noi centre de excelenţă tehnologică din jurul Münchenului, Parisului şi din regiunile nordice. Dezavantajele cheltuielilor militare sunt binecunoscute. Acestea pot cauza penurie pentru consumatori şi inflaţie, deoarece materiile prime devin arme, nu jucării sau maşini de spălat vase.

Pot elimina investiţii potenţial mai productive, deoarece guvernele se împrumută mai mult pe pieţele financiare pentru a finanţa cheltuielile suplimentare, împingând în sus ratele dobânzilor pentru gospodării şi întreprinderi. Dacă sectorul apărării încearcă să atragă lucrătorii din sectoarele de înaltă tehnologie sau din industria prelucrătoare, salariile urcă deoarece creşte concurenţa.

De asemenea, echipamentele militare tind să stea pe raft, la păstrare, sau să explodeze, sau să fie date la casat, ceea ce înseamnă că nu pot fi utilizate productiv, precum o maşină sau un pod de cale ferată sau de autostradă. Există însă şi avantaje economice. SUA, de exemplu, au ieşit din ambele războaie mondiale mai bogate - a doua oară intrând în luptă în mijlocul Marii Depresiuni şi ieşind superputere. Este adevărat şi că războiul nu i-a devastat teritoriul.

Peste fabricile americane nu au căzut bombe, nu au existat migraţie şi dislocări  masive de populaţie. Rata şomajului în SUA a scăzut de la 14,6% în 1940 la 1,2% în 1944. Până în 1945, SUA au ajuns să producă aproximativ jumătate din PIB-ul mondial. Cercetarea militară duce adesea la efecte secundare benefice în sectorul privat, de la îmbunătăţirea producţiei de oţel la scară industrială şi computere până la chirurgia reconstructivă. Contractele de apărare ajută acum la finanţarea tehnologiilor de inteligenţă artificială, calcul cuantic şi drone - toate cu un potenţial mare în economia civilă.

Cheltuielile militare cresc accelerat la nivel global, pe măsură ce tot mai multe state îşi consolidează securitatea. De la Rusia, care funcţionează deja ca o economie de război, până la SUA şi Europa, aceste investiţii schimbă priorităţile bugetare şi pun presiune pe economii prin inflaţie şi posibile dezechilibre.

Coreea de Sud, născută din război şi care se află sub ameninţarea permanentă a războiului, a construit un sector de export de arme în plină expansiune, care oferă cel de-al doilea motor de creştere, alături de exporturile de microcipuri. Cu ajutorul tancurilor şi tehnicii de război sud-coreene Polonia îşi construieşte acum ceea ce vrea să fie cea mai puternică armată din Uniunea Europeană. Israelul a înregistrat recent investiţii record în sectorul său tehnologic, determinate parţial de cheltuielile militare. Israel este o economiei a tehnologiei de vârf.

Preşedintele Trump îşi doreşte un buget pentru apărare de 1.500 de miliarde de dolari, sau aproximativ 6% din PIB-ul Americii, comparabil cu apogeul cheltuielilor asumate de Reagan în timpul Războiului Rece, în 1985. Reaprovizionarea arsenalelor americane după războiul împotriva Iranului ar putea ţine fabricile din întreaga ţară ocupate ani de zile. Între timp, şantierele navale din China construiesc cea mai mare purere a mărilor din lume, cu nave de război şi comerciale. Vasta sa flotă comercială şi industria logistică joacă un rol dublu, susţinând capacitatea Armatei Populare de Eliberare de a mobiliza şi de a transporta producţia internă a fabricilor către cumpărătorii din întreaga lume.

Pentru economia Chinei, totul este bine. Dacă istoria are un mesaj clar despre impactul economic al cheltuielilor militare, acesta este imprevizibilitatea. SUA au avut un boom în anii 1960, dar curând după aceea stagflaţia a oferit o lecţie despre riscurile purtării unui război prelungit în Vietnam, în timp ce economia internă producea la capacitate maximă. Uniunea Sovietică a părut puternică până când cheltuielile sale extrem de ineficiente pentru arme şi teroare internă s-au dovedit a fi nesustenabile. Lecţii similare pot fi găsite adânc în istorie.

La Revoluţia Franceză au contribuit şi costurile ridicate ale sprijinirii rebelilor americani împotriva Angliei imperialiste. Regele Ludovic al XVI-lea şi-a privat rivalul european de bijuteriile colonială, dar şi-a pierdut regatul şi capul. Câştigătorul acestor cheltuieli au fost SUA. Există şi un alt fel de revers al medaliei. În 2014, lumea ar fi fost cu 12% mai bogată dacă nu ar fi existat conflictele violente din 1970 până atunci, este concluzia unui studiu al Centrului Internaţional pentru Cercetare şi Dezvoltare, un institut academic din Germania. Prin urmare, prevenirea războiului este o politică economică bună.  Pe regiuni, Asia ar fi beneficiat cel mai mult de absenţa conflictelor violente între 1970 şi 2014, în timp ce America de Nord ar fi pierdut 900 de miliarde de dolari în această perioadă.

Pentru şapte ţări, inclusiv Irak şi Afganistan, PIB-ul total s-ar fi dublat în absenţa conflictelor violente. Un proiect numit Costurile Războiului a constatat că cheltuielile militare au creat în mod constant mai puţine locuri de muncă decât investiţiile comparabile în sectoare precum educaţia şi asistenţa medicală. Cât priveşte cel de-al Doilea Război Mondial, în ţări precum SUA şi Marea Britanie PIB-ul a crescut deoarece oamenii au muncit mai multe ore şi, totodată, au muncit mai mulţi oameni. Este cunoscut faptul că femeile au intrat pe piaţa muncii, pensionarii s-au reîntors, adolescenţii au părăsit şcoala mai devreme, iar muncitorii au preluat mai multe ture.   

Traducere, adaptare şi completări: Bogdan Cojocaru