România pierde procesul cu Pfizer şi este obligată să plătească 600 de milioane de euro. Guvernul a refuzat în 2023 să mai preia vaccinurile anti-COVID deja comandate

Autor: Mediafax Postat la 01 aprilie 2026 9 afişări

România pierde procesul cu Pfizer şi este obligată să plătească 600 de milioane de euro. Guvernul a refuzat în 2023 să mai preia vaccinurile anti-COVID deja comandate

Tribunalul francofon din Bruxelles a decis, în primă instanţă, că România trebuie să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru dozele de vaccin anti-COVID pe care a refuzat să le mai preia în 2023. Hotărârea nu este definitivă.

Potrivit comunicatului transmis miercuri de instanţa belgiană, dosarul vizează contractul semnat de Comisia Europeană cu Pfizer în mai 2021 pentru achiziţia de vaccinuri anti-COVID în numele statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Acordul stabilea pentru fiecare stat participant un număr precis de doze.

Pfizer a dat în judecată România în decembrie 2023, după ce autorităţile de la Bucureşti au refuzat să mai preia şi să plătească toate dozele rămase din contract.

Judecătorii au arătat că nu există nereguli în procedura prin care a fost atribuit contractul şi au respins argumentele invocate de partea română privind rezilierea sau modificarea obligaţiilor contractuale. Instanţa a stabilit că scăderea numărului de infectări şi evoluţia pandemiei nu justifică renunţarea la dozele comandate.

În consecinţă, România a fost obligată să preia aproape 28 de milioane de doze şi să achite 3,03 miliarde de lei, cu TVA inclus, echivalentul a circa 600 de milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pfizer,
vaccin,
despagubiri,
euro,
investitii
COVER STORY. Noua definiţie a ochelarilor. De la accesoriu la experienţă complexă definită de tehnologie, sănătate şi lifestyle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.