Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei

Postat la 31 mai 2017 81 afişări

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Finanţelor.

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei

“Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut. Deocamdată Fondul Naţional de Garantare analizează dosarele trimise de bănci şi urmează să transmită ministerului o solicitare de majorare a plafonului”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Finanţelor.

Prima Casă a atins un record - 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat.

Iar cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile.

Programul guvernamental „Prima casă” a fost introdus pentru a înlesni accesul persoanelor fizice la cumpărarea sau construirea de locuinţe cu credite garantate de stat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.