Piaţa listărilor, încotro? Dragoş Mesaroş, Goldring: Statul ar trebui să înţeleagă că nu ne vindem ţara dacă listăm 15-20% din CEC Bank sau Aeroporturi Bucureşti

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 24 septembrie 2026 15 afişări

Piaţa listărilor, încotro? Dragoş Mesaroş, Goldring: Statul ar trebui să înţeleagă că nu ne vindem ţara dacă listăm 15-20% din CEC Bank sau Aeroporturi Bucureşti

Doar trei companii s-au înscris pentru fonduri nerambursabile prin PNRR destinate pregătirii listării la bursă, mult sub estimarea autorităţilor de aproape 300 de firme

 

Listarea unor pachete minoritare din companiile deţinute de stat ar putea aduce investitori instituţionali în acţionariat şi în consiliile de administraţie, fără ca statul să piardă controlul asupra acestora, motiv pentru care astfel de operaţiuni ar trebui privite cu mai multă deschidere de către autorităţi, consideră Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare la Goldring.

„E foarte important să avem un Guvern, iar apoi Parlamentul să aprobe listarea unor companii. Ştim foarte bine că era inclus în PNRR planul privind listarea unor companii precum Aeroporturi Bucureşti, Salrom şi CEC Bank, însă listările au fost mai degrabă din zona privată: Cris-Tim, Christian Tour, Electro-Alfa”, spune reprezentantul casei de brokeraj.

În aprilie, cabinetul viceprim-ministrului Oana Gheorghiu a transmis Guvernului un raport care propune listarea parţială la BVB a 22 de companii de stat, cu trei tranzacţii prioritare: vânzarea unor pachete suplimentare din Hidroelectrica şi Romgaz şi o ofertă publică iniţială (IPO) pentru CEC Bank.

Operaţiunile ar putea aduce la buget între 3 şi 8 miliarde de lei, potrivit estimărilor din document.

„Statul ar trebui să îşi dea seama, chiar dacă ştirile false circulă şi în Parlament, că nu ne vindem ţara dacă vindem un pachet de 15-20% din CEC Bank sau Aeroporturi Bucureşti. Asta nu ar face decât să aducă în consiliile de administraţie nişte membri ai fondurilor de pensii care bănuiesc că nu ar merge acolo cu răutate şi să îşi investească banii într-o companie care nu merge într-o direcţie bună”, continuă Dragoş Mesaroş.

Încă de anul trecut, unii participanţi la piaţa de capital - de la brokeri până la analişti şi administratori de fonduri - spuneau că Bursa oferă condiţii favorabile pentru listări, pe fondul nivelurilor ridicate atinse de indici şi al cererii consistente din partea investitorilor instituţionali, a mediului de retail şi a capitalului străin.

„Sfaturile venite din partea instituţionalilor încearcă de obicei să ajute firmele, nu să le ducă spre un profit sau o cifră de afaceri mai mici”, adaugă reprezentantul Goldring.

Doar trei companii – Microfruits, IT Genetics şi Axionet IoT – s-au înscris pentru fonduri nerambursabile prin PNRR destinate pregătirii listării, deşi autorităţile estimau că schema ar putea susţine listarea a aproximativ 280 de firme.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
listare,
cec bank,
aeroport,
piata,
bvb
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.