Ryanair face anunţul pe care îl aştepta toată lumea. Când reia zborurile în Europa, inclusiv din România şi care sunt noile reguli şi preţurile biletelor

Autor: Ioana Matei Postat la 12 mai 2020 31791 afişări

Ryanair face anunţul pe care îl aştepta toată lumea. Când reia zborurile în Europa, inclusiv din România şi care sunt noile reguli şi preţurile biletelor

Operatorul aerian low-cost Ryanair şi-a anunţat planurile de a se reîntoarce la operare cu  40% din capacitatea zborurilor programate începând cu 1 iulie 2020, ca urmare a ridicării restricţiilor autorităţilor UE şi a măsurilor eficiente de igienă implementate în aeroporturi, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Ryanair va opera astfel în cadrul unui program de zbor zilnic de aproximativ 1.000 de zboruri, introducând 90% din rutele de zbor existente înainte de perioada COVID-19.

De la implementarea restricţiilor de zbor, de la mijlocul lunii martie, Ryanair a avut circa 30 de zboruri zilnice în Irlanda, Regatul Unit şi Europa. Din iulie, Ryanair va începe să zboare din cele aproximativ 80 de baze din Europa. Vor exista mai puţine rute zilnice totuşi decât în perioada anterioară COVID-19.

La bordul aeronavelor, echipajul Ryanair va purta măşti de protecţie şi va vor oferi un serviciu la bord limitat, cu produse preambalate. De asemenea, toate tranzacţiile la bord vor fi cu cardul, nu se va permite folosirea banilor cash.

Cozile la toalete vor fi de asemenea interzise, iar accesul pasagerilor la toaletă se va face la cerere. Ryanair îşi încurajează de asemenea pasagerii să se spele regulat pe mâini şi să folosească produsele de igienă din terminalele aeroporturilor.

Ca măsură suplimentară de sănătate publică, Ryanair va solicita pasagerilor care zboară în iulie şi august să completeze detaliile legate de cât timp va dura vizita lor şi care va fi adresa lor atunci când vizitează o altă ţară. Aceste informaţii vor fi transmise autorităţilor UE.

„După patru luni, a sosit momentul ca zborurile în Europa să fie disponibile din nou, astfel încât să reunim prieteni şi familii, să permitem oamenilor să se întoarcă la muncă şi să repornim industria turismului din Europa, care oferă atât de multe milioane de joburi.

Ryanair va lucra îndeaproape cu autorităţile de sănătate publică pentru a se asigura că aceste zboruri oferă, pe cât posibil, măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului. După cum se observă deja în Asia, măsurarea temperaturii şi protejarea cu măşti sunt cele mai eficiente modalităţi de a realiza acest lucru pe zboruri de scurt curier (de o oră) în interiorul pieţei europene.  

Acum că Europa şi Statele Unite permit o întoarcere graduală la viaţa normală, ne aşteptăm ca acest lucru să evolueze în următoarele săptămâni şi luni.

Cu mai mult de şase săptămâni până la data de 1 iulie, Ryanair crede că aceasta este data cea mai fezabilă pentru reîntoarcerae la un program normal de zboruri, astfel încât să permitem prietenilor şi familiilor să se reunească, celor care fac naveta să se întoarcă la muncă şi să permitem economiilor care se bazează pe turism precum cea a Spaniei, Portugaliei, Italiei, Greciei, Franţei şi a altora să recupereze din ce a mai rămas din sezonul turistic de anul acesta”, a declarat Eddie Wilson, CEO-ul Ryanair, în comunicatul de presă trimis de reprezentanţii companiei.

De asemenea, din comunicatul de presă trimis de reprezentanţii Ryaniar, reiese că preţurile zborurilor care vor începe să funcţioneze de la 1 iulie vor porni de la 19,99 de euro pe un sigur segment de zbor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
europa,
zbor,
anunt,
cost,
operator

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.