Pandemia de COVID-19 a dezvăluit cu o şi mai mare acu­rateţe elementele relaţi­ilor economice dintre Ro­mâ­nia şi ţările mari din Uniunea Europeană: exportăm cereale şi importăm produs finit. Pe locul 1 în UE la porumb şi floarea-soarelui şi pe locul 4 la grâu, România nu reuşeşte să-şi asigure din producţia internă carnea de porc pentru consum. Aceasta este calea spre dezvoltare?

În 2019, România a produs 29,5 mi­lioane de tone de cereale, din care 14 mi­lioane de tone au fost exportate, primele trei pieţe de export din Europa fiind Spania, Italia şi Germania, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Tot anul trecut, România a im­portat 288.416 tone de carne de porc (proaspătă, refrigerată sau congelată) în valoare de 629 de milioane de euro, conform aceleiaşi surse.

„Trebuie să pompăm bani în dezvoltarea industriei alimentare, să investim în afacerile antreprenoriale, să facem politici sau linii de credit în acest sens. Toţi tinerii pleacă în Germania pentru că noi nu avem companii ro­mâ­neşti mari, performante, iar coloşii nemţi ne fură forţa de muncă, pentru că noi nu suntem competitivi. Dar ce sun­tem noi: piaţă de consum, forţă de mun­că şi materie primă pentru Europa?“, spune Cosmin Moldovan, di­rec­to­rul general al Moldovan-Car­man­geria Sân­nicoară, un business de 20 de milioane de euro.

România are un efectiv de circa 4 mi­lioane de capete de porcine şi produce aproximativ 30% din con­su­mul total de carne de porc din România, iar Germa­nia este una dintre principalele ţări din care importă carne. Anul trecut volumul de carne importat din Germania a fost de 52.200 de tone, al cărui cost total a fost de 114 milioane de euro.

„România este deficitară la producţia de carne de porc pentru că nu ştie să transforme cerealele în carne. Noi producem 30% din cât consumăm, deşi în urmă cu 2-3 ani, înainte să apară pesta porcină africană, producţia a ajuns la maximum 45% din consum, dar apoi a scăzut iar. Avem mari pro­ble­me, iar statul nu acordă subvenţii pen­tru creşterea suinelor. Totuşi, pu­tem accesa fonduri europene pentru in­ves­tiţii în acest domeniu cu o marjă de pâ­nă la 50%“, spune Cătălin Ene, cofondator al companiei Macro Suin.

El adaugă însă că fondurile euro­pene pentru dezvoltarea acestui sector sunt insuficiente, pe de o parte, iar potenţialii investitori sunt reticenţi să investească în sectorul creşterii sui­ne­lor, deoarece este un business riscant, care necesită experienţă în domeniu şi cu­noştinţe ale legislaţiei în continuă schim­bare, mai ales pe partea de mediu.

„Trebuie să găsim soluţii pentru industria cărnii, să vedem cum facem ca o parte din capital să migreze către acest sector şi atunci vom reuşi să încli­năm balanţa comercială în favoarea noas­tră. Prin investiţii, România ar putea recupera şi ar fi bine să facă asta“, a mai spus Cătălin Ene.

Pandemia a scos la iveală şi faptul că 500 de muncitori de la un abator din Germania erau români. Compania din Birkenfeld, de lângă oraşul Pforzheim din Germania, pentru care lucrează un număr total de 700 de salariaţi, angajaţi ai unor companii subcontrac­tate de abatorul german.

La începutul lunii aprilie, Germa­nia a anunţat că are nevoie de aproxi­mativ 300.000 de lucrători sezonieri în agri­cultură, iar pe data de 9 aprilie au ple­cat 2.000 de români de pe aeroportul din Cluj-Napoca să lucreze în agricul­tura nemţească, iar autorităţile le-au facilitat transportul pe cale aeriană.

„Am avut o firmă de construcţii în urmă cu doi ani şi am fost nevoiţi să o închidem pentru că toţi oamenii au plecat să culeagă sparanghel sau căpşuni cu 9 euro/oră în Germania. Au dat cu piciorul la firma românească şi au mers să lucreze pentru nemţi. Noi trebuie să găsim mecanisme să îi menţinem aici. Băncile nu ne susţin ca în afară, politicile nu sunt la fel, iar antreprenorii români rămân cu buza umflată“, mai spune Moldovan.

Vineri, 8 mai, CFR Călători a anunţat că a pregătit trenuri pentru asigurarea transportului lucrătorilor sezonieri la Viena, comandate în aceeaşi săptămână de operatorul feroviar de călători din Austria (OBB) şi în urma discuţiilor purtate între autorităţile din Austria şi România. Trenurile au fost programate să plece din Timişoara, respectiv Viena, în datele de 9, 10, 12 şi 13 mai, iar numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350 .

Cătin Olteanu, proprietarul Strong Berry, un fermier care cultivă câteva hectare cu fructe de pădure în Lunca Dâmboviţei, localitatea Dragomireşti, susţine că agricultorii au fost „legaţi de mâini“ în această perioadă, deoarece resticţiile de circulaţie au avut un impact negativ asupra forţei de muncă. El lucrează cu zilieri, care vin de la 20-30 de kilometri distanţă, însă în această perioadă a fost nevoit să se descurce singur.

În plus, fermierul adaugă şi faptul că românii preferă să lucreze în străinătate, unde câştigă mai bine, iar interesul intermediarilor este să îi trimită. De altfel, „statul bâjbâie şi ţara rămâne fără forţă de muncă în agricultură, dar cu mulţi oameni în şomaj tehnic“. 

Anul trecut, Cătin Olteanu şi-a restrâns activitatea din cauza lipsei forţei de muncă. În 2018, el cultiva 10 hectare cu fructe de pădure, însă o parte din producţie a rămas neculeasă pentru că „găsim greu forţă de muncă, costurile cu angajaţii sunt prea mari, iar zilierii costă mai mult decât salariaţii“ şi reducerea la jumătate a culturii a fost o metodă ca firma să rămână în continuare profitabilă.

„Statul ar trebui să analizeze companiile care au potenţial de creştere şi să le susţină. Să avem o afacere românească mare în fiecare judeţ. Noi suntem de 25 de ani pe piaţă şi am rămas aici, dar firmele străine mari au plecat. Acum avem nevoie de 15-20 de oameni în producţie şi nu găsim pentru că sunt plecaţi în străinătate, în şomaj tehnic sau asistaţi sociali“, adaugă Cosmin Moldovan.

El consideră că este un moment bun ca statul să facă investiţii în acest sector, pentru că există loc de creştere şi capacitate, iar acest lucru ar putea asigura în viitor independenţa faţă de UE. „Ne luptăm să trimitem comisari europeni din România, dar când vine vreunul să ne întrebe ce probleme avem şi de ce am nevoie?“

În 2018, 51.000 de români şi-au stabilit reşedinţa obişnuită în Germania pentru o perioadă mai mică sau mai mare de 12 luni, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.