OMC: Comerţul mondial ar putea creşte cu 2,4% în 2017

Postat la 12 aprilie 2017 41 afişări

Comerţul mondial ar putea să se extindă cu 2,4% anul acesta, deşi există vulnerabilităţi legale de evoluţiile politice şi economice, în special în Statele Unite, potrivit unui anunţ dat miercuri publicităţii de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

OMC: Comerţul mondial ar putea creşte cu 2,4% în 2017

Directorul general al OMC, Roberto Azevedo, susţine că este nevoie de claritate în politicile comerciale ale preşedintelui Statelor Unite, făcând un apel pentru rezistenţă în faţa protecţionismului.

Rezultatele următoarelor alegeri, precum cele din Franţa, ar trebui să ofere predictibilitate investitorilor, a declarat directorul OMC.

Rata de creştere pentru anul acesta a fost ajustată între 1,8% şi 3,6%, de la 1,8% şi 3,1%, în luna septembrie, potrivit OMC.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comert,
mondial,
crestere,
politica,
anunt,
evolutie,
extindere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.