O româncă a dat în judecată primăria pentru că drumurile erau impracticabile şi a câştigat. Acum primeşte bani zi de zi de la primărie

Postat la 18 aprilie 2016 8940 afişări

O româncă a dat în judecată primăria pentru că drumurile erau impracticabile şi a câştigat. Acum primeşte bani zi de zi de la primărie

Simona Niculescu a locuit 30 de ani în Franţa, iar în 2007 s-a decis să se întoarcă în România. A ales satul Băiculeşti, unde a şi construit o casă, însă nu şi-a pus problema că drumul de acces va fi o problemă.

„Când am rămas sinistrată, anul trecut, în decembrie, şeful ISU Băiculeşti, în glumă, mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4x4”, povesteşte Simona Niculescu, potrivit Digi24.

Femeia a urmat sfatul şi a apelat la instanţă, unde a avut câştig de cauză. Judecătoria Curtea de Argeş a decis că Primăria trebuie să asfalteze drumul, dar şi să-i plătească femeii 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren. Vehiculul ar trebui să o ajute pe femeie să parcurgă cei doi kilometri de la şoseaua asfaltată şi până la casa ei.

„Instanţa admite în parte cererea, aşa cum a fost transformată şi precizată, formulată de reclamanta Niculescu Simona Lucia, împotriva pârâţilor Consiliul Local şi Primăria Băiculeşti, prin primar Niculae Dragnea (…) Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei, lunar, la data de 1 a fiecărei luni, pentru luna în curs, suma de 80 euro/zi, pentru a putea închiria o maşină 4×4, până la data reabilitării drumului local din satul Valea Brazilor, obligaţie stabilită conform sentinţei civile nr. 466/19 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2152/109/2013 (…)”, se precizează în decizia instanţei.

Sentinţa nu e definitivă, iar edilul-şef al comunei a precizat că va declara apel, întrucât decizia i se pare aberantă. „Cum să îi dau eu acelei doamne 80 de euro pe zi sau chiar un euro, când eu am familii cu grad mare de sărăcie, cu cinci sau şase copii, care nu primesc niciun leu de la stat”, spune primarul comunei Băiculeşti, Nicolae Dragnea.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-romanca-a-dat-in-judecata-primaria-pentru-ca-drumurile-erau-impracticabile-si-a-castigat-acum-primeste-bani-zi-de-zi-de-la-primarie-15262933
15262933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.