Lovitură de teatru la cea mai valoroasă companie românească: Unicornul UiPath concediază 400 de angajaţi

Autor: Departamentul Economic Postat la 24 octombrie 2019 452 afişări

Lovitură de teatru la cea mai valoroasă companie românească: Unicornul UiPath concediază 400 de angajaţi

Startup-ul de tehnologie UiPath, cel mai valoros fondat de un antreprenor român, a concediat până la 400 de persoane, potrivit platformei InformationAge.

Surse citată în presa internaţională sugerează că decizia este surprinzătoare, în contextul în care compania de Robot Process Automation (RPA) a atras o rundă de finanţare de 568 milioane dolari, care a evaluat firma la 7 miliarde de dolari. Potrivit sursei, ritmul în care compania cheltuie banii este „semnificativ mai mare decât la orice altă companie RPA”.

Un purtător de cuvânt al UiPath a declarat că „în timp ce businessul a crescut într-un ritm incredibil, este natural să reevaluăm echipele şi investiţiile interne din când în când. În acest caz am luat decizia de a reduce personalul în zonele care nu se aliniază cu ţintele noastre de business. Această decizie a afectat mai puţin de 400 de persoane la nivel global. Însă, chiar şi cu aceste schimbări, încă avem cu 50% mai mulţi angajaţi decât aveam la 1 ianuarie 2019”.

Presa mai anunţă că directorul financiar al companiei, Marie Myers, va părăsi compania, după ce s-a alăturat echipei UiPath la începutul anului.

Daniel Dineş, fondator şi CEO UiPath, a spus că la fiecare 90 de secunde câştigă un client nou, în cadrul unui eveniment organizat în Las Vegas pentru a marca lansarea unei noi generaţii de roboţi software.

La nivel global UiPath are peste 3.200 de angajaţi, dintre care 1.000 lucrează la sediul din Bucureşti.

Rcent compania a anunţat achiziţia a două companii, cea olandeză ProcessGold şi StepShot din Estonia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UIPATH,
CONCEDIERI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.