Locuitorii dintr-un cartier din Arad, obligaţi să plăteasc abonament dacă vor să folosească drumul spre casă. Tarife sunt între 120 şi 450 de euro pe lună

Postat la 05 octombrie 2020 448 afişări

Locuitorii dintr-un cartier din Arad, obligaţi să plăteasc abonament dacă vor să folosească drumul spre casă. Tarife sunt între 120 şi 450 de euro pe lună

Strada Diogene este pe un teren privat, iar proprietarul a decis să-i anunţe pe locuitori că nu vor mai putea trece pe acolo fără să plătească un abonament lunar.

Situaţie pe cât de inedită în Arad, pe atât de scandaloasă, cel puţin pentru o parte dintre locuitorii cartierului Subcetate. Pe strada Diogene, din zona imobiliară Casaom, a fost instalat un panou prin care locuitorii blocurilor şi caselor sunt anunţaţi că vor trebui să plătească o taxă lunară pentru a mai folosi respectivul drum. Iar sumele solicitate de către proprietarul terenului pe care se află strada nu sunt deloc mici, ba chiar la nivelul chiriei lunare pentru un apartament dintr-o zonă bună a oraşului.

Între 120 şi 450 euro

Panoul a fost instalat lângă sensul giratoriu de la intrarea în zona Casarom. “Proprietate privată. Teren în curs de grăniţuire. Locatarii riverani interesaţi de abonamente de acces pot transmite solicitări la adresa de e-mail: acces.subcetate@gmail.com, menţionând tipul de locuinţă folosit (casă sau apartament), numărul de persoane şi numărul de autovehicule. Tarife standard: casă cu teren – 450 euro/lună, apartament 3 camere – 180 euro/lună, apartament 2 camere – 120 euro/lună. Tariful standard include accesul pentru 3 persoane şi un autovehicul”. Este tot ce scrie pe panou, fără un număr de telefon sau numele proprietarului terenului. De altfel, am trimis şi noi un e-mail la adresa indicată, încercând să luăm legătura cu cei care au pus panoul, însă nu ni s-a răspuns până la publicarea acestui articol.

Acuză Primăria

Locatarii sunt bulversaţi. Ei dau vina pe Primăria Arad, care după finalizarea zonei Casarom şi falimentul dezvoltatorului nu a preluat infrastructura. Astfel, în procedura insolvenţei s-au vândut toate parcelele pe care le mai deţinea Casarom, inclusiv străzi, ele figurând în cartea funciară drept terenuri pentru construcţii. În acest fel, Diogene a devenit o stradă privată, iar proprietarul poate avea diverse pretenţii.

“Nu se poate aşa ceva! Conform legii, accesul la proprietate trebuie garantat. Cum să plătim nişte sume exorbitante ca să ajungem acasă? Primăria are toată responsabilitatea pentru că s-a ajuns aici şi o vom da în judecată”, ne-a declarat proprietarul unei case.

“Mai vedem câţi se vor conforma şi vor plăti aceste taxe! Evident, nimeni nu ne va putea opri să trecem pe stradă ca să ajungem acasă. Noi când am cumpărat locuinţe aici, aveam incluse şi drumurile. Că între timp strada a fost vândută, pentru că Primăria nu a preluat infrastructura şi utilităţile, noi nu suntem de vină. Nu vom da niciun leu nimănui! Să pună bariere şi trecem prin ele!”, ne-a spus, revoltată, o altă locuitoare de pe Diogene. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
locuitori,
abonament,
arad,
cartier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.