Ioana Matei: Gândurile cu care începem noul an - „Sperăm la ce e mai bine, ne pregătim pentru ce e mai rău şi ne confruntăm cu tot ce ne iese în cale”

Autor: Ioana Matei Postat la 10 ianuarie 2022 87 afişări

Ioana Matei: Gândurile cu care începem noul an - „Sperăm la ce e mai bine, ne pregătim pentru ce e mai rău şi ne confruntăm cu tot ce ne iese în cale”

„Sperăm la ce e mai bine, ne pregătim pentru ce e mai rău şi ne confruntăm cu tot ce ne iese în cale”, un citat popular care pare a fi cu origini ruseşti, este reprezentativ pentru gândurile cu care începem noul an. După doi ani de pandemie, un 2021 în care am început să simţim şi efectele economice ale acesteia şi un final de an în care am început să auzim despre perspectivele unor tensiuni politice internaţionale aproape de noi, avem toate motivele să păşim cu precauţie în 2022.  La fel ca în ultimii 17 ani, noi, cei de la Business MAGAZIN, suntem aici să scriem despre toate evenimentele cu însemnătate ce ni se întâmplă – trenduri economice majore, dar şi evoluţii optimiste în business şi profesie. De aceea, la început de an, vă invităm să ne contactaţi oricând aveţi o poveste de spus - despre businessul vostru, despre turnura inedită pe care a luat-o cariera voastră, despre felul în care vă simţiţi la locul de muncă, despre relaţia cu „şeful” ş.a.m.d. Poveştile voastre sunt ale tuturor, la urma urmei, iar faptul că le împărtăşiţi, credem noi, ne poate face mai puternici şi mai ambiţioşi.  Aşadar, vă dorim un an cu multe poveşti de spus – despre afaceri, şi nu numai!

Ioana Matei este  editor Business Magazin

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.