În starea de alertă pot fi restrânse drepturile şi libertăţile? Explicaţiile unui avocat

Autor: Mihaela Gidei Postat la 12 mai 2020 143 afişări

În starea de alertă pot fi restrânse drepturile şi libertăţile? Explicaţiile unui avocat

Declararea stării de alertă după încetarea stării de urgenţă poate părea uşor anacronică, spune avocatul Codrin Ţarălungă. Restrângerea drepturilor şi libertăţilor nu poate fi dispusă de autorităţile care compun comitetele pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. 

„Starea de alertă” poate fi instituită în cazul iminentei apariţiei sau a declanşării unei situaţii de urgenţă. Fără doar şi poate, că „situaţia de urgenţă” pandemia întră în sfera de aplicare a stării de alertă cu un singur corectiv, respectiv acela că starea actuală este „în plină desfăşurare spre regres”, consideră avocatul.

„Din această perspectivă, declararea stării de alertă după încetarea stării de urgenţă poate părea uşor anacronică având în vedere că, din punctul de vedere al gradualităţii şi al măsurilor care pot fi adoptate, starea de urgenţă este cel mai înalt grad de alertă non-militară”, explică Codrin Ţarălungă.

Starea de alertă are un caracter eminamente preventiv, pe durata căreia autorităţile publice organizate în comitete de urgenţă sunt obligate să intervină pentru „prevenirea”, „limitarea” şi „înlăturarea” stării de forţă majoră.

Managementul situaţiei de urgenţă este guvernat de o serie de principii printre care se regăseşte şi cel stabilit la art. 3 alin. c) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

„În ceea ce priveşte măsurile care pot fi luate în cadrul stării de alertă declarată în mod legal, OUG nr. 21/2004 dispune, la art. 4, alin (2) că acestea sunt <… orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră>, iar potrivit alin (3) acestea <trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege>”, mai spune avocatul.

În ceea ce priveşte măsurile care privesc „participarea” populaţiei la gestionarea situaţiei de criză, actul normativ face referire doar la „evacuare” şi, într-o oarecare măsură la „obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale”, de unde se poate deduce că orice alte măsuri nu pot fi dispuse de către autorităţile care compun comitetele pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Astfel de măsuri sunt un atribut exclusiv al Parlamentului pe calea adoptării unei legi organice.

Un alt argument în sensul în care în starea de alertă nu pot fi dispuse măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi este şi faptul că, în funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă, comitetele de gestionare propun (către Guvern care, la rândul sau, propune Preşedintelui României) instituirea stării de urgenţă.

„Orice limitări sau restrângeri de drepturi ar putea fi adoptate doar în condiţiile legii. Potrivit stadiului actual de reglementare, orice restrangere de drepturi şi libertăţi nu poate fi realizată decât prin adoptarea unui act normativ de tipul unei legi organice. Se poate observa că în acest moment – obligat să între în legalitate şi de către Decizia CCR cu privire la neconstituţionalitatea unora dintre măsurile dispuse în starea de urgenţă – Guvernul României a pregătit şi înaintat în Parlament un proiect de lege care să regelementeze măsurile care ar putea fi adoptate în starea de alertă”, adaugă Codrin Ţarălungă.

La încetarea stării de urgenţă vor înceta şi măsurile dispuse pe durata stării de urgenţă, inclusiv cele privind restricţiile şi limitările drepturilor şi libertăţilor.

Legalitatea şi utilitatea declarării stării de alertă s-ar verifica numai cu condiţia respectării pe deplin a nuanţei care o diferenţiază faţă de starea de urgenţă: caracterul eminamente preventiv al măsurilor faţă de cel mai energic şi cu un caracter pronunţat coercitiv (în măsura necesară), cum este cel al stării de urgenţă.

„Din acest ultim punct de vedere, poate părea oarecum anacronică adoptarea unei stări de alertă după ridicarea stării de urgenţă, aspect care ar putea să ridice inconveniente de logică juridică şi autorităţilor care ar trebui să se concentreze în identificarea unor variante mai adaptate necesităţilor reale ale populaţiei”, mai punctează specialistul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
avocat,
stare urgenţă,
alertă
Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat

Wargha Enayati a câştigat suficient de mulţi bani din imobiliare încât în 1995 să poată intra în domeniul său de expertiză, cel medical. A fondat astfel prima clinică privată din România, iar de atunci premierele s-au ţinut lanţ: primele abonamente medicale de pe piaţa locală, prima reţea de sănătate privată, prima clinică dedicată exclusiv femeilor, primele policlinici sociale şi multe altele.

vezi continuarea
Mediafax
Donald Trump susţine că 99% din cazurile de coronavirus sunt „total inofensive” Donald Trump susţine că 99% din cazurile de coronavirus sunt „total inofensive”
Minunea japoneză. Cum a reuşit Japonia să aibă un număr redus de cazuri şi decese cauzate de coronavirus fără să impună RESTRICŢII
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Robert Negoiţă: Anunţ public că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din toamnă Robert Negoiţă: Anunţ public că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din toamnă
Rodeanu, lui Orban: Numiţi un medic în fruntea DSP Galaţi. Dacă nu reuşiţi, vă cer ca managementul să fie asigurat de un medic militar
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hora Indulgentelor COMENTARIU Valeriu Suhan Hora Indulgentelor
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.