Hollande îl susţine pe Valls cu privire la romi. României îi va fi refuzată aderarea la Schengen

Postat la 26 septembrie 2013 57 afişări

Hollande şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Élysée.

Hollande îl susţine pe Valls cu privire la romi. României îi va fi refuzată aderarea la Schengen

 Potrivit site-ului postului radio Europe1.fr, un colaborator apropiat al preşedintelui francez, căruia nu-i precizează identitatea, a declarat că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece condiţiile nu vor fi îndeplinite, fără să ofere alte precizări.

Europe1 citează pe site declaraţia "majoritatea romilor cu vocaţia de a fi escortaţi în ţara de origine" şi i-o atribuie lui François Hollande, comentând că "seamănă afirmaţiei de marţi a lui Manuel Valls" şi notând că nu există aproape nicio diferenţă de poziţie între şeful statului francez şi ministrul său de Interne asupra acestui subiect spions.

"Doar o minoritate caută să se integreze", a mai fi declarat preşedintele francez într-un cerc restrâns, după ce Valls a declanşat polemica cu privire la romi, scrie postul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/hollande-il-sustine-pe-valls-cu-privire-la-romi-romaniei-ii-va-fi-refuzata-aderarea-la-schengen-11399509
11399509
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.