În statisticile macroeconomice, România apare drept una dintre economiile europene care au recuperat cel mai rapid decalajele faţă de statele dezvoltate. În statisticile sociale însă, imaginea este diferită. Aproape unul din cinci români trăia în 2025 sub pragul sărăciei, iar peste un sfert din populaţie era expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Rata sărăciei relative a fost de 18,4% anul trecut, ceea ce înseamnă că aproximativ 3,47 milioane de persoane aveau venituri situate sub pragul de sărăcie. Faţă de 2024, indicatorul s-a redus cu 0,6 puncte procentuale, iar numărul persoanelor aflate în această situaţie a scăzut cu 127.000.

Chiar dacă România continuă să se situeze peste media Uniunii Europene, imaginea este mai nuanţată decât ar sugera simpla poziţionare în clasament. Cu o rată a sărăciei relative de 18,4%, România se află peste media UE, de 16,3%, însă înregistrează un nivel mai redus decât Italia (19,5%), Croaţia (19,6%) şi (19,5%), potrivit datelor comparative publicate de INS. Cele mai ridicate rate ale sărăciei relative sunt înregistrate în Lituania (22,6%), Bulgaria (22%), Estonia (21,2%) şi Croaţia (19,6%).

La polul opus, economii precum Cehia, Belgia, Danemarca şi Slovacia înregistrează cele mai reduse rate ale sărăciei relative.

În România, datele INS arată că vulnerabilitatea socială este distribuită foarte diferit în funcţie de regiune, educaţie, vârstă şi tipul gospodăriei.

Cea mai mare diferenţă apare între regiunile de dezvoltare. În sud-est, 38% din populaţie este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar în sud-vest Oltenia procentul ajunge la 36%. La polul opus se află Bucureşti-Ilfov, unde indicatorul este de numai 13,6%. Cu alte cuvinte, riscul de sărăcie este de aproape trei ori mai ridicat în sud-est decât în regiunea Capitalei.

Diferenţe importante apar şi între generaţii. Copiii şi tinerii sunt categoriile cele mai expuse. Unul din patru tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani trăieşte sub pragul sărăciei, iar aproape unul din trei este în risc de sărăcie sau excluziune socială. Situaţia este similară şi în cazul copiilor, unde atât rata sărăciei, cât şi indicatorul AROPE (Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială) depăşesc media naţională.

Educaţia rămâne unul dintre cei mai puternici factori de diferenţiere. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu un nivel redus de educaţie sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială. În schimb, în cazul persoanelor cu studii superioare, procentul coboară la doar 3%, ceea ce confirmă legătura directă dintre nivelul de educaţie şi şansele de integrare pe piaţa muncii.

Nici structura familiei nu este lipsită de importanţă. Jumătate dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu doi adulţi şi cel puţin trei copii dependenţi sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială. În cazul familiilor monoparentale, indicatorul se apropie de 46%

Dincolo de venituri

Sărăcia nu înseamnă doar venituri mici. INS arată că 3,16 milioane de persoane se aflau în 2025 în stare de deprivare materială şi socială severă, ceea ce înseamnă că nu îşi permit o parte dintre bunurile şi serviciile considerate esenţiale pentru un trai decent. În total, 5,2 milioane de români se aflau în cel puţin una dintre cele trei situaţii care definesc riscul de sărăcie sau excluziune socială: venituri sub pragul sărăciei, deprivare materială şi socială severă sau gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.

Deşi indicatorii s-au îmbunătăţit uşor faţă de anul anterior, harta sărăciei arată că dezvoltarea economică a României continuă să fie profund inegală. Regiunile, nivelul de educaţie şi structura gospodăriei cântăresc în continuare mai mult decât media naţională atunci când vine vorba despre riscul de a trăi în sărăcie.