Aproape toţi corporatiştii şi aproape toţi din a doua generaţie de antreprenori de după anul 2000 visează ca atunci când vor ieşi la pensie (dacă s-ar putea, de mâine) să se ducă şi să stea undeva unde este soare, sub umbrelă, lângă mare, să facă cocktailuri, să scrie poezie şi să se bucure  de viaţă.

Cel puţin aşa au zis cei care au fost pe scenă la Gala BUSINESS Magazin Tineri manageri de top 2026: Ioana Marcu, acum consultant, anterior angajată la Accenture şi director de HR la Orange, Dragoş Petrescu, unul dintre proprietarii City Grill, Dan Boabeş, antreprenor în serie şi acum proprietar al brandurilor de taxiuri Meridian şi Taxi 2000, şi Albert Davidoglu, CEO al Macromex (care are în portofoliu marca Edenia). Ei au fost prezenţi în ediţiile din perioada 2008-2010 ale catalogului 100 Tineri manageri de top, pe care îl publică BUSINESS Magazin în fiecare an. Este extrem de interesant să le urmăreşti cariera, unde erau atunci când au intrat în top, ce au făcut între timp, de-a lungul timpului, unde sunt acum şi, mai ales, unde vor să fie în următorii ani.

Cam toată lumea care a trăit extrem de intens anii de capitalism şi corporatism visează să stea la plajă şi să nu mai aibă de-a face cu businessul, cu angajaţii, cu taxele, cu încasarea şi plata facturilor, cu instituţiile de control ale statului, cu băncile, chiar şi cu partenerii de afaceri.

Problema este că, odată ce ai devenit antreprenor, conştient sau inconştient, vei rămâne în business, nu te vei pensiona niciodată.

Nu ştiu dacă cineva l-a văzut pe Ţiriac, cu cele 2-4 miliarde de euro pe care le-ar avea, la pensie în adevăratul sens al cuvântului, sorbind dintr-un cocktail, fără să se gândească la afacerile lui.

În cazul corporatiştilor, problema este dacă au acumulat suficienţi bani în toţii ani profesionali astfel încât să se poată pensiona fără grijă. De cele mai multe ori, corporatiştii care au avut funcţii de top şi nu le mai au devin consultanţi şi se luptă să obţină contracte, astfel încât să aibă resurse financiare pentru a-şi menţine nivelul de trai. Nu sunt mulţi cei care pot să facă faţă unei căderi a veniturilor de 70% atunci când ies la pensie. Aşa că mai toată lumea încearcă să revină în piaţă într-o poziţie sau alta, astfel încât să-şi menţină fluxul constant de venituri.

Banii câştigaţi din investiţii, din imobiliare, din alte businessuri nu sunt suficienţi pentru a plăti visul fiecăruia.

Aşa că aproape că nu există pensionare profesională, nu există pensionare antreprenorială, nu există să stai la soare sub o umbrelă cu un cocktail în faţă tot timpul. Poţi să faci asta doar în vacanţă.

Prima generaţie de corporatişti care au intrat în multinaţionale şi în companiile antreprenoriale româneşti la finalul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 se îndreaptă cu paşi rapizi către pensie, mai ales că timpul nu iartă pe nimeni. Dar toată lumea îşi dă seama că încă trebuie să muncească pentru a-şi menţine un anumit nivel de trai, mai ales că banii câştigaţi atunci când erau în poziţii de top s-au dus pentru şcoala copiilor, au fost pierduţi sau câştigaţi în diverse afaceri, s-au dus pe vacanţe şi city-breakuri, sau în investiţii în imobiliare.

Antreprenorii de la începutul anilor 2000 ajung la pensie storşi, pentru că toate crizele prin care au trecut le-au lăsat urme adânci.

Toată lumea activă (iar din 2000 încoace anii au fost extrem de intenşi) aproape că nu ştie să facă altceva decât să muncească, fie cei care au fost în corporaţii, fie cei care au fost şi sunt antreprenori.

Cu toţii suntem o generaţie arsă pe dinăuntru, care ştim foarte multe lucruri, care am învăţat multe lucruri, care am văzut multe lucruri – şi creşteri spectaculoase, şi căderi spectaculoase, dar care nu prea ştim să facem altceva decât să muncim, fiecare la jobul lui, fie că este cel de manager, director, CEO, fie că este cel de antreprenor, mai mare sau mai mic.

Toţi consultanţii vorbesc de reinventare, mai ales după ce ai trecut de o anumită vârstă, peste
50 de ani, atunci când CV-ul tău este eliminat automat din procesele de recrutare, dar, realist vorbind, nu prea poţi să te reinventezi decât dacă te faci bucătar. Şi ca să dau doar un singur exemplu, de aceea mulţi îşi găsesc acum o ocupaţie în a fi chefi.

Ca o concluzie, ideea este că nu poţi să te pensionezi!  

(cristian.hostiuc@zf.ro)