ING Bank introduce apeluri automate către clienţi pentru blocarea fraudelor în timp real
ING Bank România introduce SAFEcall, un serviciu de securitate prin care clienţii vor primi apeluri automate atunci când sistemele băncii identifică tranzacţii considerate neobişnuite. Noua funcţionalitate are rolul de a preveni fraudele financiare generate prin tehnici de inginerie socială, în care utilizatorii sunt convinşi să autorizeze singuri transferuri de bani sau alte operaţiuni bancare.
Potrivit băncii, atunci când sistemele de monitorizare detectează o plată care se abate de la comportamentul obişnuit al clientului, acesta va primi automat un apel telefonic de la numărul dedicat 0374 647 233 (037INGSAFE). În timpul apelului, clientul poate confirma tranzacţia apăsând tasta 9 sau o poate respinge, apăsând tasta 1, dacă nu o recunoaşte sau consideră că a fost manipulat să o efectueze.
„Fraudele financiare din prezent se bazează, în principal, pe tehnici de inginerie socială, prin care utilizatorii sunt manipulaţi şi determinaţi să realizeze tranzacţii frauduloase. La ING, investim constant în soluţii de prevenire a fraudelor (...). Ne dorim să construim un parteneriat real cu clienţii noştri pentru eliminarea fraudelor financiare, iar prin noul serviciu ING SAFEcall, aceştia au puterea să oprească frauda chiar atunci când se întâmplă”, explică Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention, ING Bank România.
Banca precizează că apelurile vor fi realizate folosind vocea „Mariei”, cunoscută clienţilor din call center-ul ING, pentru a facilita identificarea apelurilor autentice şi a reduce riscul tentativelor de impersonare. Clienţii sunt încurajaţi să salveze în agenda telefonului numărul oficial al serviciului.
Lansarea SAFEcall vine pe fondul creşterii numărului de fraude bazate pe phishing, apeluri telefonice false şi alte metode de inginerie socială. Potrivit ING, cele mai frecvente scenarii utilizate de atacatori includ mesaje care solicită actualizarea urgentă a datelor bancare, linkuri către site-uri false, apeluri în numele unor instituţii financiare sau autorităţi, solicitări de instalare a aplicaţiilor de acces la distanţă şi cereri de divulgare a codurilor OTP sau a datelor cardului.
ING subliniază că nicio instituţie bancară nu va solicita niciodată, prin telefon sau mesaje, date de autentificare, parole, coduri OTP, accesarea unor credite sau iniţierea de transferuri către conturi necunoscute.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











