Potrivit unei analize publicate de Politico, Parisul încearcă să reducă presiunea asupra contribuţiilor naţionale prin identificarea unor surse suplimentare de venit la nivel european.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut administraţiei sale să promoveze activ noi taxe UE pentru finanţarea bugetului comunitar, estimat la aproximativ 2.000 de miliarde de euro pentru perioada următoare.

Conform unor oficiali europeni citaţi de Politico, eşecul unui acord ar obliga Franţa să contribuie mai mult de la bugetul naţional, un scenariu politic sensibil înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027.

Blocaj privind noile resurse proprii

Iniţiativa franceză vine după ce statele membre nu au reuşit să ajungă la un consens asupra pachetului de venituri propus anterior de Comisia Europeană, care includea taxe pe carbon, deşeuri electronice, tutun şi profiturile corporative.

Mai multe guverne au respins aceste propuneri, invocând impactul disproporţionat asupra industriilor naţionale.

Preşedintele Consiliul European, António Costa, speră să obţină un acord politic până la summitul din decembrie 2026. Irlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a fost însărcinată să accelereze discuţiile privind noi taxe pentru finanţarea bugetului comunitar înainte de reuniunea liderilor din octombrie.

Propuneri alternative: digital, crypto şi aviaţie

În paralel, Parlamentul European a propus taxe suplimentare pentru companiile crypto, giganţii digitali şi jocurile de noroc online. Franţa şi Spania au susţinut iniţial aceste idei, însă Parisul consideră că ele nu sunt suficiente. De asemenea, Franţa testează sprijinul pentru înăsprirea obligaţiilor climatice aplicate companiilor aeriene străine, o propunere susţinută iniţial de Air France-KLM.

În timp ce Franţa şi Italia, prin premierul Giorgia Meloni, susţin ideea unor noi taxe pentru finanţarea bugetului comunitar, Germania şi alte state prudente se opun, invocând riscul unor represalii economice din partea Statelor Unite.

Pentru Paris, miza este clară: evitarea alegerii între creşterea contribuţiilor naţionale şi reducerea subvenţiilor agricole, într-un context în care Franţa rămâne una dintre cele mai îndatorate economii din UE.