Efectele devastatoare ale Brexitului. Marii proprietari de afaceri din Anglia spun că este mai ieftin să dea foc produselor rămase în UE decât să le aducă înapoi în Marea Britanie

Autor: Alex Ciutacu Postat la 22 ianuarie 2021 1447 afişări

Efectele devastatoare ale Brexitului. Marii proprietari de afaceri din Anglia spun că este mai ieftin să dea foc produselor rămase în UE decât să le aducă înapoi în Marea Britanie

Unii retaileri din Marea Britanie ar putea abandona bunurile pe care clienţii din UE ar vrea să le returneze, i-ar câţiva dintre calculează că este mai ieftin să le dea foc decât să le aducă înapoi în Regatul Unit, notează BBC.

Noul acord comercial cu Uniunea Europeană impune tarife costisitoare pentru astfel de retururi de produse, iar costurile devin insuportabile într-o perioadă de presiune financiară precum cea din prezent.

Surse din piaţă au declarat pentru BBC că sunt branduri de fashion şi branduri de lux din Marea Britanie care au început să acumuleze bunuri la sediile serviciilor de curierat din Europa.

Adam Mansell, şeful Asociaţiei pentru Modă şi Textile din Marea Britanie (UKFT), a declarat că „este mai ieftin pentru retaileri să înscrie costul bunurilor drept pierderi decât să le aducă înapoi, ceea ce înseamnă că ar putea să le abandoneze sau chiar să le ardă”.

De la 1 ianuarie, mai mulţi clienţi europeni au fost surprinşi de o anumită taxă de vamă la comenzile de bunuri din Marea Britanie. Aceste taxe sunt rezultatul acordului comercial semnat de Uniunea Europeană cu Marea Britanie.

„Acestea sunt detaliile stabilite prin acord. Dacă eşti în Germania şi cumperi bunuri din Marea Britanie, tu clientul german eşti importatorul care aduce bunuri în UE. Prin urmare, când îţi va bate curierul la uşă îţi va da şi factură pe taxa de vamă, după ce ai plătit-o pentru a primi bunurile”, a adăugat Adam Mansell.

Mulţi clienţi au ajuns să respingă bunurile pentru că nu au vrut să plătească taxa suplimentară, iar curierii au ajuns să plece cu aceste bunuri înapoi la centrele logistice.

Când bunurile ajung înapoi în depozite dar sunt încă în Europa, o nouă rundă de birocraţie intră în joc, subliniază Mansell.

O altă sursă a dovedit pentru BBC că patru retaileri mari de fashion din Marea Britanie acumulează stocuri de produse din retur în Belgia, Irlanda şi Germania. Unul dintre aceşti retaileri va plăti taxe vamale de până la 20.000 de lire sterline doar pentru a aduce produsele înapoi.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.