După ce anul trecut bursele s-au jucat cu nervii şi portofelele investitorilor, titlurile de stat şi obligaţiunile coporative, care au un grad scăzut de risc, au devenit brusc noile vedete ale investiţiilor

Autor: Ştefan Stan Postat la 19 februarie 2023 156 afişări

După ce anul trecut bursele s-au jucat cu nervii şi portofelele investitorilor, titlurile de stat şi obligaţiunile coporative, care au un grad scăzut de risc, au devenit brusc noile vedete ale investiţiilor

Investitorii se înghesuie în acest an în obligaţiuni corporative într-un ritm record, reflectând entuziasmul lor pentru o clasă de active care este considerată de obicei ca având un risc relativ scăzut, dar care oferă acum cele mai bune randamente din ultimii ani, scrie FT. 

19 miliarde de dolari au fost investiţi în fondurile care cumpără obligaţiuni corporative din întreaga lume de la începutul anului 2023, cea mai mare sumă înregistrată vreodată în acest moment al anului, potrivit datelor furnizate de EPFR, care urmăreşte fluxurile de fonduri.

Fluxul de numerar care a inundat clasa de active subliniază dorinţa investitorilor de profita de randamentele ridicate şi de faptul că nu mai trebuie să se ducă spre investiţii mai riscante în căutarea unor randamente decente.

"Practic, venitul fix pare mult mai atractiv decât în anii anteriori", potrivit lui Matt Mish, şeful strategiei de credit la UBS. "Euforia din jurul investment grade corporate bonds este, în principiu, mai larg această euforie în jurul randamentelor", a adăugat el. "Cel puţin în raport cu anul trecut şi, într-adevăr, în raport cu cea mai mare parte a ultimului deceniu, [datoriile corporative de înaltă calitate] oferă randamente care sunt considerabil mai mari."

Randamentele medii ale titlurilor de stat americane corporate-grade au urcat la 5,45%, de la 3,1% în urmă cu un an, după ce la sfârşitul anului trecut au atins cel mai ridicat nivel din 2009 încoace. Cea mai mare parte a acestei creşteri a reflectat o vânzare generalizată de titluri cu venit fix în ultimul an, deoarece Rezerva Federală - ca şi alte bănci centrale mari - a majorat rapid ratele dobânzilor în încercarea de a stopa inflaţia foarte ridicată.

De asemenea, randamentele au sărit şi în cazul datoriilor mai speculative cu rating junk, dar mulţi administratori de fonduri spun că preferă să rămână la datoriile emise de companii mai bine plasate pentru a face faţă unei potenţiale încetiniri economice, pe măsură ce ratele mai mari ale dobânzilor încetinesc economia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fonduri,
investitori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.