Dovada haosului din sportul românesc: cine mai e interesat de performanţă

Postat la 11 ianuarie 2012 20 afişări

În 2010, am avut numai 234.569 de legitimaţi, la toate sporturile, un număr infim raportat la totalul locuitorilor. În ultimii 20 de ani, tinerii şi-au schimbat preferinţele: de la handbal, şah şi modelism s-a trecut la tenis de câmp şi baschet. Fotbalul a fost întotdeauna lider detaşat.

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii un raport oficial cu numărul de sportivi legitimaţi din România. "Recensământul" vizează anul 2010, este cel mai recent în materie şi vine cu un verdict care dă măsura situaţiei reale a "celui mai bun ambasador al ţării", aşa cum le place politicienilor să numească sportul atunci când se înghesuie pe la aeroport pentru a prinde un loc în flancul vreunui campion mondial sau olimpic.

În urmă cu doi ani, în România au fost contabilizaţi 234.596 de legitimaţi, adică numai 1,2 la sută din populaţie. "Este infim! Gândiţi-vă că în Franţa există 16 milioane de sportivi legitimaţi, la o populaţie de 65 de milioane de locuitori. Adică 25 la sută! Pe lângă aceştia mai sunt încă 3,5 milioane de voluntari, care asigură organizarea tuturor competiţiilor, până la baza piramidei. În Germania şi Marea Britanie procentul e şi mai mare", spune Octavian Morariu, preşedintele COSR.

Fostul rugbyst pune declinul sportului nostru, în special cel olimpic, pe seama scăderii numărului de practicanţi. "Rezultatele sportului de calitate se bazează şi pe cât de largă este baza piramidei. În condiţiile actuale este normal ca rezultatele să se diminueze. Nu putem ţine pasul cu degradarea continuă a numărului de practicanţi. Eu vorbesc de ani de zile de nevoia unei reforme în sport. Probabil că e nevoie de un eşec dur la Olimpiadă pentru a se întreprinde ceva în acest sens", a mai punctat Morariu.

Cititi mai multe pe www.prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sport,
haos,
performanta,
interes
/actualitate/dovada-haosului-din-sportul-romanesc-cine-mai-e-interesat-de-performanta-9141526
9141526
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.