Directorul general, directorul comercial şi cel tehnic de la RATB au fost demişi

Autor: Aurelia Alexa Postat la 13 august 2015 238 afişări

Directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Vincenţiu Daniel Antonescu, a fost demis de Consiliul de Administraţie, pentru management defectuos, decizii similare, dar fără a fi precizat motivul, fiind luate şi pentru directorul comercial şi cel tehnic.

Surse din Primăria Capitalei au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că toţi cei trei directori erau cu delegare de atribuţii, iar deciziile de demitere au fost luate în şedinţa Consiliului de Administraţie care a avut loc miercuri.

Directorul general al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, ar fi fost demis pentru management defectuos, au precizat sursele citate.

De asemenea, au fost demişi directorul comercial, Ileana Savu, şi directorul de Mentenanţă şi Administrare Sisteme, Adrian Mihail, activitatea lor pe aceste funcţii urmând să se încheie luni.

Vincenţiu Daniel Antonescu era director general al RATB din iunie 2014, când l-a înlocuit pe Daniel Florentin Doman, care a demisionat, din motive personale.

În luna iulie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit popriri pe conturile RATB, fiind luată măsura indisponibilizării inclusiv pe sumele obţinute din încasările zilnice, pentru recuperarea datoriilor.

Reprezentanţii RATB arătau, în 21 iulie, că debitul calculat de ANAF a fost contestat în instanţă, fiind în faza de recurs. Aceştia precizau că datoria instituţiei era atunci de 272.431.800 de lei, sumă ce provine din taxa pe valoarea adăugată, care include şi subvenţia acordată beneficiarilor de gratuităţi şi reduceri (pensionari, elevi, studenţi), în conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 2006, pentru perioada septembrie 2007- martie 2013.

În luna mai, sindicatele din RATB atenţionau că, din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor şi a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puţine autobuze, troleibuze şi tramvaie, mult sub limita necesarului zilnic.

Ei au afişat atunci, în mijloacele de transport de pe toate traseele din Capitală, mesaje în care au scris: "Din cauza lipsei pieselor de schimb, nu vă mai putem transporta în siguranţă. Protest sindical împotriva distrugerilor provocate în RATB de actuala conducere. Stimaţi călători, în ciuda semnalelor noastre de alarmă, trase în nenumărate rânduri, tot mai multe vehicule nu mai întrunesc condiţiile de a ieşi pe traseu în siguranţă. Pentru că: - uzura parcului de vehicule este mult prea mare; - piesele de schimb sunt cu totul insuficiente; - starea infrastructurii devine din ce în ce mai precară; - cei în drept să rezolve aceste probleme fug de răspundere; - nu sunt respectate condiţiile de sănătate şi securitate, trebuie să vă anunţăm, cu părere de rău, că Serviciul Public de Transport în Comun din Capitală va ajunge să fie oprit, în curând, în totalitate".

Reprezentanţii RATB arătau atunci că autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB defecte, care sunt retrase de pe trasee, vor fi reparate din a doua jumătate a lunii iunie, precizând că toate vehiculele aflate în circulaţie au reviziile tehnice efectuate şi îndeplinesc standardele de siguranţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RATB,
DEMITERI,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/directorul-general-directorul-comercial-si-cel-tehnic-de-la-ratb-au-fost-demisi-14674384
14674384
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.