DerTour va avea până la sfârşitul acestui an peste 300.000 de turişti pe care i-a trimis în vacanţă: „Românii au revenit la obiceiul de a rezerva în avans“

Autor: Miruna Diaconu Postat la 20 noiembrie 2022 178 afişări

Turoperatorul DerTour va înregistra până la finalul acestui an peste 300.000 de turişti care au mers în vacanţe cu agenţia de turism.

DerTour va avea până la sfârşitul acestui an peste 300.000 de turişti pe care i-a trimis în vacanţă: „Românii au revenit la obiceiul de a rezerva în avans“

♦ Travel Brands, compania pe care activează DerTour, a avut o cifră de afaceri de 280 de milioane de lei în 2021, conform datelor Ministerului de Finanţe.

Turoperatorul DerTour va înregistra până la finalul acestui an peste 300.000 de turişti care au mers în vacanţe cu agenţia de turism. Situaţia economică actuală, care a adus multe creşteri de preţuri pentru consu­matorii români, nu i-a speriat pe cei care doresc în continuare să-şi facă vacanţele, astfel că deja au început să fie achiziţionate pachetele pentru vara anului viitor.

„Doar ce au început rezervările pentru vara anului următor, iar pentru pe­rioada de început a anului 2023, re­zer­vările au apărut încă de la finalul lunii iunie. Românii au revenit la obi­ceiul de a rezerva în avans pentru a găsi un tarif foarte bun care include dis­count de early-booking. Pot spune că în această lună vânzările vor ajunge cu peste 10% mai mari decât în 2019 şi mult peste 2021“, spune Cosmin Marinof, managing director al DerTour.

El precizează că pachetele de vacanţă au suferit mici creşteri, de circa 5%, însă datorită promoţiilor din această perioadă de early-booking, nu se resimt aceste majorări.

„Chiar dacă preţurile au crescut în medie cu 3-5%, reducerile de early-booking pe care toţi hotelierii le oferă duc preţul real al pachetului într-o zonă confortabilă. Ca atare, înre­gis­trăm creşteri pentru această etapă de early-booking. Odată cu trecerea tim­pului şi apropierea de vară, ne aştep­tăm ca preţurile să crească uşor. De asemenea, cred că turiştii sunt pregătiţi pentru eventuale creşteri de preţ şi, de aceea, rezervă din timp“, mai spune el.

Cosmin Marinof precizează că turiştii nu sunt reticenţi în a cumpăra vacanţe din cauza situaţiei economice, mai ales că deja există rezervări pentru vacanţele ce vor avea loc vara anului viitor.

În pofida unui an în care oamenii au reînceput să călătorească, iar rezultatele agenţiilor de turism depăşesc chiar anul 2019, cel mai bun an pentru piaţa locală, provocările nu au încetat să existe.

A fost un an cu multe provocări, spune Marinof, însă una dintre cele mai mari probleme întâmpinate în 2022 a fost criza aviatică din Europa.

„A fost un an cu multe provocări, în special pe partea de transport aerian, unde creşterile preţului petrolului s-a reflectat în costul pachetelor turistice, la care se adaugă şi lipsa personalului din aviaţie. 2022 a fost un an care a cumulat mai mulţi factori cu influenţă negativă precum lipsa de personal post-pandemie cu influenţă directă în calitatea serviciilor, începerea conflictului din Ucraina şi creşterea inflaţiei. Credem însă că aceste provocări nu vor mai apărea la acelaşi nivel în viitor“, este el de părere.

Toate activităţile de turism ale Eurolines au fost vândute grupului german Der Touristik şi funcţionează astăzi pe compania Travel Brands. Până în 2019 însă, activitatea a fost raportată pe trei companii - Touring Europabus, Nova Travel şi Danubius Travel. Acestea au avut în 2019 vânzări cumulate de 698 de milioane de lei, comisioane de 50 de milioane de lei, afaceri de 59 de milioane de lei şi 384 de angajaţi.

Travel Brands a avut o cifră de afaceri de 280 milioane lei în 2021, conform datelor Ministerului de Finanţe.

Grupul Eurolines este deţinut de Dragoş Anastasiu, care, după vânzarea diviziei de turism, a mai rămas în portofoliu cu transportatorul Eurolines şi alte afaceri, precum un complex în Delta Dunării şi un pachet de acţiuni într-un business similar din Transilvania.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.