Un oraş din România este atât de sufocat de turişti încât a dezvoltat o strategie elaboratã spre alte atracţii din zonă

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 28 decembrie 2025 76 afişări

„Suntem judeţul cu cei mai mulţi turişti la nivelul naţional, încercăm să ne promovăm şi avem oferte pentru tot timpul anului. Pentru noi, sezonalitatea nu este un un risc”, a spus Alina Drăgan, manager public judeţul Braşov.

Un oraş din România este atât de sufocat de turişti încât a dezvoltat o strategie elaboratã spre alte atracţii din zonă

În opinia ei, un lucru extrem de important este „creşterea” oamenilor din turism. „Cred că prin proiectele pe care le-am atras şi prin atelierele pe care le-am organizat şi prin târgurile de turism la care am participat, fie târgurile naţionale, cele internaţionale, am creat o reţea, de <sateliţi>, oameni care fie lucrau în centrele de informare turistică din sate, actori care lucrau în asociaţii de promovare, în forme asociative, asociaţii de dezvoltare intracomunitare, unde sunt doar primării. Ne-am dat seama că aceşti oameni nu se cunosc între ei. Pentru noi a fost un risc mare să vedem că un reprezentant al turismului din Râşnov nu se cunoştea cu hotelier din Poiana Braşov sau ce să mai vorbim, să cunoască partener din Vama Buzăului”, a afirmat Alina Drăgan în cadrul ediţiei de anul trecut a conferinţei Destinaţia Anului.
Şi acesta a fost o pedală de acceleraţie pe care am apăsat, doar că am apăsat cu efort, pentru că, neavând susţinere financiară, aşa cum este firesc să existe, aşa cum acum legislaţia o reglementează, parteneriatul public-privat trebuie să însemne într-adevăr şi public şi privat, care vin la masă şi îşi stabilesc împreună în direcţii strategice şi îşi asumă ce fac împreună şi apoi vorbesc de monitorizare, vorbesc de o identificare acei a identităţii.

Practic, am început să facem cu resursele pe care le aveam şi ne-am dat seama că în momentul în care am început nu aveam nici strategie pe turism.
„În strategia Braşovului, turismul nu prea exista, deşi era judeţul care atrăgea cel mai mare număr de turişti. Asta se întâmplă atunci când eşti binecuvântat, norocos şi deşi, ai aceste resurse, nu le conştientizezi, le iei în derâdere sau nu le fructifici suficient”, spune Alina Drăgan. Ea adaugă că un lucru care face diferenţa în judeţul Braşov şi altele este ruta gastronomiei tradiţionale, o ambiţie de a arăta bogăţia judeţului Braşov din punct de vedere gastronomic. „Gastronomia este unul din locurile şi lucrurile pe care am reuşit să le aducem în prim plan, cu resurse financiare puţine, dar care să arate varietatea şi care să poată să ducă valul de turişti care umplu centru istoric al Braşovului, cel care aglomerează în exces Branul, către alte destinaţii. Poţi avea o experienţă gastronomică şi implicit să vizitezi cetăţi fortificate, să mergi pe trasee de drumeţie, să ai experienţă cu familia şi în Ţara Făgăraşului, şi în Cohalm, în zona de nord a judeţului, şi înspre Vama Buzăului, în tot ce înseamnă Ţara Bârsei”, adaugă reprezentanta Braşovului, oraş care are, oficial, circa 1.000.500 de turişti, o medie de sejur de două nopţi, avem în jur de 30.000 de locuri de cazare. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
braşov,
turisti,
strategie,
dezvoltare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.