De la consultanţă de 10 milioane de dolari la conducerea Federal Reserve: averea şi veniturile lui Kevin Warsh rescriu profilul tradiţional al unui şef de bancă centrală
Nominalizarea lui Kevin Warsh pentru conducerea Federal Reserve aduce în prim-plan una dintre cele mai mari averi declarate vreodată de un potenţial preşedinte al băncii centrale americane, scrie CNBC.
Warsh, propus de Donald Trump pentru a-i succeda lui Jerome Powell, a raportat deţineri cuprinse între 131 milioane şi 209 milioane de dolari. La acestea se adaugă active de sute de milioane de dolari deţinute de soţia sa, Jane Lauder, a cărei avere este estimată la aproximativ 1,9 miliarde de dolari.
Prin comparaţie, averea lui Powell era estimată între 19 milioane şi 75 milioane de dolari la cea mai recentă raportare din 2025, fiind considerat anterior cel mai bogat preşedinte al Fed.
Documentele indică şi venituri de circa 10 milioane de dolari obţinute de Warsh din activitatea de consilier pentru investitorul Stanley Druckenmiller, precum şi aproximativ 3 milioane de dolari din activităţi academice la Stanford University şi colaborări cu instituţii financiare de pe Wall Street.
Declaraţiile includ aproximativ 1.800 de active individuale, multe dintre acestea fiind însă descrise generic, sub incidenţa unor clauze de confidenţialitate. Warsh a precizat că va renunţa la aceste deţineri în cazul confirmării.
Totodată, documentele arată că acesta va demisiona din consiliile de administraţie ale unor companii precum UPS şi Coupang, precum şi din alte poziţii profesionale.
Pe plan politic, procesul de confirmare rămâne incert. Senatorul Thom Tillis a anunţat că va bloca votul final până la finalizarea unei anchete penale federale care îl vizează pe Jerome Powell.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













