Cum se vede evoluţia inflaţiei în România, prinsă între două crize: haosul politic şi războiul din Iran ţin rata inflaţiei aproape de 10%

Autor: Ramona Cornea Postat la 03 mai 2026 6 afişări

Evoluţia ratei anuale inflaţiei din ultimele 12 luni ilustrează dificultatea economiei româneşti de a ieşi din cercul scumpirilor accelerate. După creşterea abruptă din vara lui 2025, când rata anuală a inflaţiei a urcat rapid spre 10%, indicatorul s-a menţinut aproape permanent în zona critică de 9%-10%, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

 România a intrat într-un regim de inflaţie ridicată şi persistentă, după ce rata anuală a scumpirilor a urcat de la 4,9% în primăvara lui 2025 la 9,9% în august şi a rămas aproape de acest nivel până în martie 2026  Presiunile vin simultan din interior, prin instabilitatea politică şi blocajul fiscal, şi din exterior, prin noul şoc energetic provocat de războiul din Iran  În martie 2026, inflaţia a urcat la 9,9%, exact într-un moment în care economia locală resimte dublul şoc al crizei politice interne şi al tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

Evoluţia ratei anuale inflaţiei din ultimele 12 luni ilustrează dificultatea economiei româneşti de a ieşi din cercul scumpirilor accelerate. După creşterea abruptă din vara lui 2025, când rata anuală a inflaţiei a urcat rapid spre 10%, indicatorul s-a menţinut aproape permanent în zona critică de 9%-10%, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

În martie 2026, inflaţia a revenit la 9,9%, într-un moment în care România resimte simultan efectele crizei politice interne şi ale tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

Pe plan intern, criza politică amplifică presiunile inflaţioniste prin blocarea sau întârzierea măsurilor de consolidare fiscală, spun analiştii.

Aşadar, statisticile oficiale cu privire la evoluţia ratei anuale a inflaţiei arată în primul rând o accelerare puternică şi rapidă a inflaţiei în România pe parcursul anului trecut. Dacă în martie şi aprilie 2025 rata anuală a inflaţiei era de 4,9%, adică deja peste ţinta urmărită de Banca Naţională a României, în doar câteva luni aceasta aproape s-a dublat, ajungând la 9,9% în august.

Saltul cel mai abrupt apare între iunie şi august 2025, când inflaţia urcă de la 5,7% la 9,9%.  După atingerea pragului de aproape 10%, economia nu reuşeşte să readucă rapid inflaţia sub control. Din august 2025 până în martie 2026, indicatorul rămâne aproape permanent între 9,3% şi 9,9%, adică scumpirile nu mai sunt doar un episod temporar, ci se propagă în mai multe sectoare ale economiei.

Pentru politica monetară, menţinerea inflaţiei aproape de 10% înseamnă un spaţiu limitat pentru relaxarea dobânzilor, deoarece reducerea prea rapidă a costului banilor ar putea alimenta noi scumpiri. În primele două luni din 2026 a existat o scădere modestă, până la 9,31% în februarie, însă în martie a revenit la 9,9%. Momentul coincide şi cu izbucnirea războiului din Iran, respectiv 28 februarie 2026.

Statisticile INS pentru ultimele 12 luni arată că România pare prinsă într-un regim de inflaţie mare şi persistentă: şocul iniţial de preţuri a avut loc în vara lui 2025, iar până în martie 2026 economia nu a reuşit să iasă din zona critică de aproape 10%. Persistenţa inflaţiei aproape de 10% nu apare într-un vid, ci într-un moment în care România se confruntă simultan cu instabilitate politică internă şi cu noi tensiuni geopolitice majore în Orientul Mijlociu.

„Avem aceste două lumi, două imagini care contrastează foarte puternic. Avem un nou şoc petrolier, petrolul, vinovatul de serviciu. Pe partea cealaltă, la nivel fundamental, dacă ne uităm spre economie şi pe ce contează, mai degrabă pe partea de cerere, vedem că economia s-a domolit, vedem o încetinire semnificativă a economiei. Deci, la nivel fundamental, presiunile inflaţioniste nu prea mai există, ar trebui să se disipeze repede, ar trebui să vorbim de presiuni dezinflaţioniste, deci petrolul trage în sus inflaţia, iar activitatea economică o să o tragă în jos”, spunea Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, în cadrul emisiunii de business ZF Live. În acelaşi timp, escaladarea conflictului cu Iranul şi blocajele din zona strâmtorii Or­­muz au redus semnificativ traficul mari­tim şi au alimentat noi creşteri ale preţului pe­trolului la nivel global.

Pentru o economie im­portatoare de energie precum România, un nou şoc petrolier se transmite rapid în car­buranţi, transport, logistică şi apoi în costurile generale din economie. Astfel se explică şi de ce, după o uşoară temperare în ianuarie-fe­bruarie 2026, inflaţia revine la 9,9% în martie.

Astfel, România pare prinsă între două surse de presiune simultane: una internă, generată de incertitudinea politică şi dezechilibrele bugetare, şi una externă, venită din conflictul regional care afectează energia şi comerţul global. În acest context, reducerea inflaţiei devine mult mai dificilă, iar populaţia resimte dublu impactul: scumpiri persistente şi venituri reale erodate.

Cum evoluează inflaţia în contextul războiului din Iran şi al şocului energetic creat, dar şi al altor crize care stau la pândă, cum ar fi una a aluminiului sau a îngrăşămintelor chi¬mice mai scumpe, influenţează direct politicile monetare ale băncilor centrale.

„Noi pe 15 mai vom avea şedinţă de consiliul de administraţie pe probleme de politică monetară. Vom publica atunci şi noua prognoză oficială a băncii. La momentul ăsta ar fi normal să ne aşteptăm la o mutare laterală în sus a prognozei. Vom vedea cum arată. (...) Depinde foarte mult cu ce scenariu lucrăm, depinde ce presupunem şi am văzut că se pot schimba lucrurile de la o oră la alta. Am avut şedinţa precedentă şi fix unul dintre argumentele mele pentru a menţine dobânda de politică monetară a fost volatilitatea ridicată, faptul că nu ştim ce se întâmplă nu o zi, două-trei, ci câteva ore”, spunea reprezentantul BNR.

Accelerarea inflaţiei limitează spaţiul de manevră al băncilor centrale pentru scăderea dobânzilor, de care este nevoie pentru ca eco¬nomiile să-şi accelereze creşterea economi¬că sau, după caz, să iasă din recesiune.

„Scenariul de bază rămâne acela în care, la un moment dat, inflaţia va coborî foarte mult, şi din efect de bază, dar şi pentru că aceste creşteri de preţuri se vor propaga în economie mult mai greu. În acest context, ne putem aştepta la o scădere a dobânzilor în trimestrele următoare. Cred că s-a amânat, dar scenariul rămâne acelaşi. Adica, inflaţia în loc să fi avut deja un vârf, probabil va atinge vârful undeva prin vară, având în vedere ce se întâmplă în Golf. Şi atunci tot acest scenariu se amână. Dar, mai ales dacă avem de-a face cu o scădere a cererii agregate, ca urmare a erodării puterii de cumpărare, acest scenariu devine cu atât mai probabil după vârful de inflaţie. În continuare, acesta este scenariul de bază: scădere de dobânzi”, a spus Ionuţ Lianu, şeful Trezoreriei CEC Bank, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

În ceea ce priveşte inflaţia, BNR arată că, potrivit noilor date şi analize, rata anuală a inflaţiei va creşte şi se va menţine în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele evidenţiate în prognoza pe termen mediu din februarie 2026, care anticipa că dinamica inflaţiei va ajunge la 9,8% în iunie, dar va cunoaşte în trimestrul următor o corecţie descendentă abruptă pe fondul unor efecte de bază, şi se va reduce apoi gradual până la 3,9% în decembrie 2026 şi la 2,9% la finele anului 2027.

BNR avertizează că incertitudini şi riscuri mari la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, induce criza energetică generată de războiul din Orientul Mijlociu, prin efectele potenţial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii şi profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor şi a inflaţiei la nivel european/mondial şi a percepţiei de risc faţă de regiune, cu repercusiuni asupra costurilor de finanţare.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.