Cum poate ajunge cineva care nu este medic să opereze în spitalele private?

Postat la 06 februarie 2019 60 afişări

Ministrul sănătăţii: „Sistemul public şi sistemul privat trebuie să aibă aceleaşi reguli de funcţionare, de organizare“

Cum poate ajunge cineva care nu este medic să opereze în spitalele private?

Un italian care nu deţinea avizele pentru a practica medicina a operat pacienţi în clinici private din Bucureşti după ce a primit un cod de parafă de la Direcţia de Sănătate Publică a Capitalei. Codul de parafă se obţine după ce medicul atestă calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România, însă instituţia a anunţat că pe numele falsului chirurg nu a fost eliberat niciun aviz. DSP Bucureşti face o anchetă internă şi a mutat disciplinar funcţionarul public care a dat codul de parafă eliberat la 23 martie 2018 pe numele lui Matteo Politi.

Spitalul privat Monza din Bucureşti, unde medicul a operat o pacientă, a declarat că medicul a prezentat actele necesare şi că iniţiază demersuri judiciare împotriva lui. „Matteo Politi a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirugicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică“, potrivit comunicatului spitalului Monza.

 

La întrebarea ZF privind actele pe care medicii trebuie să prezinte pentru a opera în cadrul Monza, reprezentanţii spitalului nu au oferit un răspuns până la închiderea ediţiei. Pe site-ul spitalului Monza, în codul de deon­to­logie medicală se arată că „medicul poate exe­cuta o activitate medicală doar dacă are pre­gătire şi practică suficientă pentru aceasta“.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medic,
refuz,
spitale,
sistem,
bucuresti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.