Cum am ajuns să mâncăm pâine mexicană. Cine sunt giganţii care au cumpărat liderul panificaţiei din România şi cât au plătit pentru această companie

Autor: Florentina Niţu Postat la 20 ianuarie 2023 7110 afişări

Cum am ajuns să mâncăm pâine mexicană. Cine sunt giganţii care au cumpărat liderul panificaţiei din România şi cât au plătit pentru această companie

O multinaţională mexicană, considerată una dintre cele mai mari afaceri din producţia de panificaţie din lume, cu o cifră de afaceri de 17 miliarde de dolari în 2021, a cumpărat grupul Vel Pitar, liderul pieţei de panificaţie din România. Cine se află în spatele Bimbo, grup ce a plătit 200 de milioane de euro pe o bucăţică de 5% din piaţa pâinii, şi care este legătura dintre noul proprietar al Vel Pitar şi filmele lui Walt Disney?

Recent, s-a semnat cea mai mare tranzacţie din industria alimentară din România. Grupo Bimbo a preluat producătorul de pâine şi produse de panificaţie Vel Pitar, controlat de fondul de investiţii american Broadhurst, administrat la rândul său de New Century Holdings (NCH Capital). Valoarea tranzacţiei pentru un business de 120 de milioane de euro este estimată la peste 200 de milioane de euro. Cine este Bimbo? Grupo Bimbo a fost fondat în Mexic în 1945 de către Lorenzo Servitje, José T. Mata, Jaime Sendra, Jaime Jorba şi Alfonso Velasco.

În prezent, este cel mai mare producător de morărit şi panificaţie din lume, cu activităţi în 33 de ţări începând din America şi până în Europa, potrivit datelor de pe site-ul companiei. În 2021, a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de dolari, cu 137.000 de angajaţi la nivel mondial, şi estimările pentru anul 2022 sunt de 19,36 miliarde de dolari de dolari. Grupul Bimbo este listat la bursa din Mexic şi are o capitalizare de piaţă de 21 de miliarde de dolari. Revista Forbes în 2017 a clasat Grupo Bimbo în Forbes Global 2000. Preţul lui Bimbo pe piaţă era atunci de 11,8 miliarde de dolari. Multe dintre rudele fondatorilor, Lorenzo Servitje Sendra, José T. Mata, Jaime Sendra Grimau, Jaime Jorba Sendra şi Alfonso Velasco, sunt încă strâns legate de compania.

Familia Servijte a fost forţa motrice în cadrul companiei, iar actualul CEO, Daniel Servitje, este fiul lui Lorenzo Servijte. În plus, mare parte dintre membri ai consiliului sunt rude cu familiile extinse Servijte, Mata sau Sendra, potrivit Seeking Alpha, platformă de analiză financiară şi de date pentru investitori.  De altfel, numele „Bimbo” era o combinaţie de Bambi şi Dumbo, personaje din cele două filme Disney care erau favorite ale Marinelei, fiica lui Lorenzo Servitje. Ea a desenat ursul Bimbo într-o felicitare de Crăciun oferită lui Jaime Jorba. Anita Mata, soţia lui Jaime Sendra, a adăugat căciula, şorţul şi pâinea, iar în cele din urmă Alfonso Velasco a rearanjat faţa la forma sa actuală.

Astfel, au apărut Bimbo şi logo-ul cu ursul. Familia Servitje deţinea în 2021, ultimul an pentru care sunt date disponibile, 65,9% din acţiunile Grupo Bimbo, conform Marketscreener, care funcţionează ca o piaţă internaţională de valori şi un site de ştiri financiare. Familia avea o avere în valoare netă estimată la 4,2 miliarde de dolari în 2019, scria Tharawat, revistă internaţională care se concentrează pe afacerile de familie şi pe businessurile antreprenoriale. Printre acţionarii Grupo Bimbo se numără şi BlackRock, cel mai mare manager de active din lume şi cel mai puternic fond de investiţii din lume, condus de miliardarul american Lary Fink, Vanguard, una dintre cele mai mari societăţi de administrare de investiţii la nivel mondial, cu expunere prin prisma fondurilor mutuale, precum ETF-uri, APG, unul dintre cei mai mari investitori de pensii din lume, Charles Schwab Corporation, un gigant care oferă servicii de brokeraj, bancare şi de consiliere, Dimensional Fund Advisors, un fond de investiţii din Texas, şi GBM Administradora de Activos, un fond de investiţii din Mexic, conform Marketscreener. Grupul are 203 fabrici în lume, conform celor mai recente date, şi operează peste 100 de mărci comerciale, printre care se numără Entenmann, Bimbo, Tia Rosa, Marinela, Barcel, Sara Lee, Doamna Baird, Stroehmann, chiflele Ball Park, Oroweat şi Arnold Bread. Bimbo are una dintre cele mai largi reţele de distribuţie din lume, se arată pe propriul site.

Potrivit companiei de cercetare Global Data, panificaţia este o industrie globală de 561 de miliarde de dolari, iar primele trei companii, Bimbo, Mondelez şi Campbell, controlează doar aproximativ 4%, 3% şi, respectiv, 1%. Aproximativ 92% din industrie este formată din companii mai mici.  În Europa, Bimbo este prezent în ţări precum Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Elveţia, Marea Britanie, Rusia şi Ucraina, potrivit datelor de pe site-ul grupului. Aproape 60% din veniturile Grupo Bimbo provin din ţările dezvoltate şi 42% din pieţele emergente, a scris recent Seeking Alpha. El operează una dintre cele mai mare flote de livrări direct în magazin, din lume, care distribuie peste 10.000 de produse repartizate în zece categorii de produse de patiserie de bază vândute prin cel puţin şase canale diferite de distribuţie, conform aceleaşi surse. Anul trecut, după izbucnirea războiului ruso-ucrainean, Grupo Bimbo a suspendat temporar operaţiunile în fabricile sale din Dnipro (Ucraina) şi din Rusia, potrivit presei străine. Mai mult, recent a avut loc un atac rusesc cu rachete în Dnipro.

Sursele ZF spun că în acest context dificil, Bimbo a făcut mişcarea achiziţiei Vel Pitar pentru a-şi muta o parte din operaţiuni şi a-şi menţine în continuare prezenţa în Europa de Est. În plus, prin achiziţia de către grupul Bimbo a Vel Pitar se creează un pol mexican în industria alimentară din România, după ce în 2017 grupul mexican Sigma Alimentos a cumpărat Caroli Foods Group, lider de piaţă în România în industria produselor din carne ambalate la acel moment.

Sigma este unul dintre principalii jucători la nivel mondial în industria alimentară refrigerată, cu prezenţă în 18 ţări, 44.000 de angajaţi şi cu venituri de 6,9 miliarde de dolari în 2021.Tranzacţia dintre Bimbo şi Vel Pitar este cea mai mare din industria alimentară din România până în prezent. O valoare similară, circa 200 de milioane de euro, a mai primit însă Constantin Duluţe în 2018, dar el a vândut pământ. Mai exact, arabii de la Al Dahra au preluat Agricost, cea mai mare fermă de cereale din România după suprafaţa cultivată. Însă, pentru Grupo Bimbo valoarea tranzacţiei din România este similară cu valoarea investiţiei într-o fabrică de la zero în America. La sfârşitul anului 2022, guvernatorul Brian P. Kemp din Georgia a anunţat că Grupo Bimbo va investi peste 200 de milioane de dolari pentru a construi a doua unitate de producţie în Valdosta, potrivit georgia.org, Departamentul de Dezvoltare Economică din Georgia, unul din statele sudice ale Statelor Unite ale Americii. Tot pe la finele anului 2022 a fost anunţată investiţia într-o fabrică de 431 de milioane de dolari în Ohio, potrivit publicaţiei Food Dive.

Cine este Vel Pitar, liderul pieţei de pâine şi produse de panificaţie din România?

În 2022, Vel Pitar a fost lider al vânzărilor de pâine, cu o cotă de piaţă de 5,2%, în uşoară creştere de la 5% în 2021, conform datelor oferite de Euromonitor International la solicitarea ZF. Rezultatele vin după doar două decenii de existenţă în cea mai mare piaţă din industria alimentară, a pâinii, ca urmare a unor investiţii de zeci de milioane de euro şi a extinderii prin achiziţii de noi fabrici, făcute de Broadhurst. Compania deţine zece fabrici în principale ale ţării şi anume în Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Braşov, Giurgiu, Iaşi, Tecuci (jud. Galaţi), Pantelimon (jud. Ilfov) şi Chitila (jud. Ilfov), conform datelor oferite de reprezentanţii companiei. Anterior a mai avut o fabrică la Balş (jud. Olt) şi una în cartierul Berceni din Bucureşti, dar le-a închis. De altfel, înainte de criza din 2008-2009, Vel Pitar mai avea o reţea de magazine proprii, peste 100, la care a renunţat.

Vânzările anuale de pâine din România sar de 10 miliarde de lei (circa 2 mil. euro), iar pe următoarele poziţii în topul celor mai mari companii care comercializează pâine în funcţie de cota de piaţă se află Dobrogea Grup (1,7% în 2022) şi Boromir Ind (0,8% în 2022), ambele deţinute de antreprenori români. În sectorul de panificaţie activează peste 6.500 de companii, iar în cel de morărit peste 700 de companii, care au generat o cifră de afaceri totală de 10 miliarde de lei (2 miliarde de euro) în 2021, conform datelor de la Registrul Comerţului. Însă, cu toate că există o concurenţă acerbă în sectorul panificaţiei, Vel Pitar are în portofoliu trei din cinci cele mai vândute branduri de pâine din România şi anume Vel Pitar, Grâu Întreg şi Deplina, produsele de panificaţie ajungând zilnic în peste 7.000 de magazine atât din comerţul tradiţional, cât şi din cel modern. De asemenea, compania mai are în portofoliu produse precum, Chef Gourmand, Sylvester Graham, Maya, batoanele Doi Fraţi, sărăţele şi alte produse de panificaţie şi de patiserie.

Astfel, se observă şi o scădere a numărului de angajaţi, numai în ultimii zece ani micşorându-se cu 800 de persoane, până la 1.900. Cea mai mare fabrică a Vel Pitar, singura investiţie de la zero a grupului, este situată în Chitila şi a fost realizată după o investiţie de peste 11 milioane de euro. De asemenea, în 2021, Vel Pitar a anunţat investiţii ample, de 43 mil. lei (circa 9 mil. euro) în tehnologii care să permită fabricarea unor produse care să aibă un termen mare de valabilitate, fără E-uri sau fără conservanţi, urmând noile trenduri din piaţă. În 2021, Vel Pitar a ajuns la o cifră de afaceri de 586 de milioane de lei în 2021 (circa 120 mil. euro), în creştere cu 5% faţă de anul precedent, şi un profit net de 68,5 milioane de lei (14 mil. euro), în scădere cu 11% faţă de anul anterior, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. La nivelul profitabilităţii, 2020 a fost cel mai bun an din istoria companiei, potrivit aceleaşi surse. Numai în ultimii zece ani, Vel Pitar şi-a dublat veniturile şi a ajuns la o marjă de profit de peste 10%.

Originile Vel Pitar sunt din 1999, când fondul american de investiţii Broadhurst Investment a cumpărat două dintre cele mai importante companii româneşti din industria panificaţiei (Mopariv din Vâlcea şi Berceni din Bucureşti). La acel moment, fondul Broadhurst era cel mai important investitor pe piaţa românească de capital şi în următorii ani a efectuat achiziţii multiple.  Compania Vel Pitar a fost înfiinţată în 2001 prin fuziunea mai multor fabrici de pâine (Mopariv din Vâlcea, Panegrano din Cluj, Berceni din Bucuresti, Granpan din Tecuci şi Spicul Arges). Broadhurst era acţionar majoritar, iar în 2003, fondul american de investiţii a plătit 1,1 mil. dolari pe primele acţiuni ale Vel Pitar, care era un business regional, cu intenţia ca Vel Pitar să devină o marcă naţională de pâine.

Broadhurst a cumpărat şi a vândut mai multe companii de-a lungul anilor, sub conducerea lui Siminel Andrei, un inginer de la Dacia care apoi a trecut şi pe la BNR, a cumpărat la privatizare întreprinderile care deţineau spaţii comerciale, de genul Romarta sau celebrele magazine universale din mijlocul oraşelor, plus fabricile comuniste cu terenurile aferente.Reprezentanţii NCH Capital spuneau că vânzarea Vel Pitar reprezintă al 27-lea exit mare din companiile deţinute, la care se adaugă 873 de tranzacţii de exit mai mici, dar de peste 50.000 de euro fiecare. În prezent mai deţine, printre alte active, Libra Bank şi Tradeville, unul dintre cei mai mari brokeri de pe bursă. De asemenea, va rămâne pe plan local în industria de morărit cu compania Şapte Spice, pe care o deţine, conform surselor ZF. Compania Şapte Spice a fost înfiinţată în 2007, prin desprinderea diviziei de morărit din cadrul grupului Vel Pitar, liderul pieţei de morărit şi panificaţie. Ea are patru mori în România, una în Iaşi, una în Braşov, una în Târgu Jiu şi una în Râmnicu Vâlcea, care au o capacitate anuală totală de măciniş de peste 200.000 de tone. Moara din Râmnicu Vâlcea, o investiţie de 20 de milioane de lei, a fost finalizată în 2020, mare parte din sumă fiind cofinanţare europeană.În 2021, compania Şapte Spice a avut o cifră de afaceri cifră de afaceri de circa 65 mil. euro, în creştere cu 25% faţă de anul trecut, având peste 350 de angajaţi. Compania estima la mijlocul anului trecut o cifră de afaceri de 80 mil. euro pentru 2022, în creştere cu 25% faţă de anul 2021, conform datelor oferite pentru ZF. În portofoliul companiei se găsesc brandurile de făină 7 Spice, Ducesa, Principesa, Domniţa, Regina sau Contesa, cât şi mixuri, premixuri, ameliatori sau ingrediente precum griş de grâu sau tărâţe de grâu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
paine,
panificatie,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.