Piaţa construcţiilor din România intră în 2026 aproape de maximele istorice, dar tot mai expusă unei combinaţii de riscuri pe care nici cele mai bune cicluri nu o pot ignora: scumpirea materialelor, o nouă taxă pe carbon, finanţare selectivă şi o dependenţă structurală de banii publici. La nivel global, tabloul este aproape invers — un pipeline care se subţiază, dar costuri care refuză să cedeze. Iar vocile din piaţa locală, de la antreprenorii cu capital românesc până la furnizorii de utilaje, spun acelaşi lucru cu nuanţe diferite: anii buni au fost reali, însă fragili.

România rămâne, deocamdată, campioana europeană a construcţiilor. Volumul lucrărilor a crescut cu aproape 8% în intervalul ianuarie–noiembrie 2025 faţă de anul anterior, foarte aproape de recordul din 2023, potrivit raportului anual Colliers. Sectorul a ajuns să cântărească aproape 9% din PIB — mai exact 8,7% în primele trei trimestre —, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană şi aproape dublul mediei de 5% a statelor membre. Motorul principal îl reprezintă lucrările de inginerie, acolo unde se regăsesc infrastructura şi marile spitale finanţate din fonduri publice, care au atins niveluri record. Construcţiile nerezidenţiale au urcat cu peste 11%, iar segmentul rezidenţial cu peste 12%, întreaga activitate apropiindu-se de dublul nivelului dinainte de pandemie.

„Datele arată foarte clar că piaţa construcţiilor din România funcţionează la o turaţie foarte ridicată, apropiată de maximele istorice, iar acest ritm este susţinut în principal de proiectele publice de mari dimensiuni”, explică Alexandru Atanasiu, Partner Î Head of Construction Services la Colliers. El subliniază că este vorba despre volume de lucrări, nu despre valoarea financiară a investiţiilor: „Ritmul şi amploarea schimbărilor sunt la un nivel semnificativ, iar dacă putem menţine această direcţie, ţara va arăta foarte diferit peste 10 ani.”

Punctul vulnerabil al acestei performanţe

Tocmai aici stă şi fragilitatea. Peste jumătate din activitate este legată de lucrările de inginerie finanţate din fonduri europene, ceea ce transformă forţa sectorului într-o expunere. „Eventuale întârzieri sau blocaje în accesarea fondurilor europene ar putea avea un impact vizibil asupra sectorului, cu efecte care s-ar resimţi mai larg în economie”, avertizează Alexandru Atanasiu.

La presiunea structurală se adaugă una nou-apărută: din 2026 a intrat în vigoare o taxă pe carbon aplicată materialelor de construcţii importate din afara UE, cu un impact estimat pe costuri de 10%–15%. Având în vedere dependenţa ridicată a României de oţel, aluminiu şi alte metale importate, este puţin probabil ca aceste costuri să fie absorbite integral de constructori — o parte se va transfera în preţurile finale ale proiectelor. Contextul global amplifică tensiunea: preţul cuprului a crescut cu peste 40% în 2025, atingând maxime istorice, iar indicii materialelor au atins recorduri atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Erbaşu: marje istorice, dar prea scurte pentru a capitaliza

Pentru antreprenorii cu capital românesc, această fereastră de profitabilitate a fost reală, dar îngustă. Cristian Erbaşu, de la Construcţii Erbaşu, arată că marjele uzuale din construcţii, situate de regulă între 3% şi 5%–7%, au urcat în ultimii doi ani până la 10%–12%. „Din păcate, perioadele sunt scurte, nu au continuitate pe astfel de profitabilităţi, care oferă posibilitatea de capitalizare pentru companii. Dacă nu ai o perioadă mai lungă în care să te capitalizezi, rişti să nu faci faţă perioadelor grele care urmează”, spune Cristian Erbaşu. Stabilitatea preţului la materiale a fost, în opinia sa, cheia profitului din ultima vreme — un avantaj care se erodează acum. „Va urma iar o perioadă de instabilitate pornită de la carburanţi, care se va reflecta în profitabilitatea companiilor în 2026”, avertizează antreprenorul, estimând creşteri de cel puţin 10%–15% în acest an dacă preţul petrolului nu revine. Problema de fond rămâne că indicii de ajustare din contractele mari nu acoperă inflaţia reală în perioadele de escaladare a costurilor.

Cristian Erbaşu ridică şi o problemă de structură a pieţei: modul în care au fost organizate achiziţiile publice a împins multe investiţii către companii din afara României, inclusiv din afara Uniunii Europene, „în condiţii cel puţin îndoielnice în ceea ce priveşte concurenţialitatea”. Riscul, spune el, este ca plusvaloarea să rămână la capitalul puternic din afară, nu la cel autohton. În acelaşi timp, vede semnale bune: firmele româneşti colaborează mult mai uşor între ele în ultimii ani, iar cel puţin 5–6 companii locale ar putea ieşi pe pieţele din regiune. Cea mai dură avertizare a sa priveşte însă întreţinerea. Marile companii internaţionale care construiesc acum nu sunt interesate de lucrările de mentenanţă, iar fără fonduri pentru întreţinere investiţiile devin, în timp, inutilizabile. „Altfel, în 5–10 ani aceste spitale vor arăta ca cele făcute acum 50 de ani”, spune Cristian Erbaşu, dând exemplul unor complexe sportive prost întreţinute care arată deja mai rău decât cele vechi.

Concelex: forţa de muncă, marea provocare a antreprenorilor

Forţa de muncă este al doilea front. Concelex are peste 1.200 de angajaţi pe şantiere şi între 2.000 şi 2.500 de subcontractanţi, iar compania a derulat cu succes un program de atragere a studenţilor pe şantier. La nivel naţional, însă, Cătălin Vişan director general adjunct al companiei Concelex estimează un necesar de forţă de muncă de circa 270.000 de oameni — la care s-ar adăuga muncitori străini —, în condiţiile în care aprobările au fost de aproximativ 100.000. „Din start sunt 170.000 de posturi care nu pot să fie suplinite în acest moment”, avertizează directorul Concelex. El insistă şi pe nevoia ca proiectele mari de infrastructură să fie eşalonate: nu toate liniile de metrou trebuie începute simultan, pentru a nu bloca bugetul şi oraşul.

Infrastructura, locomotiva care trebuie să-şi păstreze ritmul

Statistica Colliers privind piaţa muncii confirmă tensiunea, dar şi forţa: construcţiile au atins un record de 462.000 de angajaţi în iulie 2025, în creştere cu 1%, iar salariile, deşi presate, rămân sub nivelul din alte ţări din Europa Centrală şi de Est — ceea ce explică marjele operaţionale peste media UE.

Pe infrastructură, Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, anunţă 830 de km de autostradă şi drum expres în construcţie, cu 230–250 km posibil de livrat până la final de an, peste pragul de 200 km. Noua sursă de finanţare SAFE, care aduce 4,2 miliarde de euro suplimentari, deblochează tronsoane precum Paşcani–Suceava şi conturează planuri pe ambele maluri ale Prutului, în logica conectării cu Republica Moldova şi a unui rol în reconstrucţia Ucrainei.

Furnizorii urmăresc acelaşi ciclu cu prudenţă. Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur România, estimează pentru 2026 o piaţă a utilajelor la nivelul anului trecut — o „recalibrare”, nu o scădere — şi mută discuţia de la preţ la valoare şi eficienţă. Utilajele electrice „vor veni la timpul lor”, spune el, iar inteligenţa artificială va ajuta deopotrivă „white collar” şi „blue collar”, într-o piaţă unde timpul de mers în gol al utilajelor, de 35%–40%, arde bani inutil la o motorină de circa 2 euro pe litru.

Tabloul global: pipeline mai redus, costuri persistente

Contextul extern, descris de Cushman & Wakefield în raportul de iarnă, este unul de stabilizare relativă, dar nu de relaxare. Presiunile pe lanţul de aprovizionare au revenit în teritoriu pozitiv la finalul lui 2025, inflaţia globală urmează să coboare spre 3,8% în 2026, iar băncile centrale au început reduceri de dobânzi, deşi cu divergenţe. Pipeline-ul global de birouri continuă să se contracte, în timp ce industrialul rezistă mai bine în Asia-Pacific decât în Americi şi EMEA. În SUA, costurile de construcţie accelerează, iar salariile din construcţii şi minerit au atins în decembrie 2025 un maxim al ultimelor 13 luni.

Pentru România, CBRE confirmă o economie cu creştere modestă — circa 1,4% în 2025 şi 1,6% în 2026 —, o inflaţie medie de 7,3% în 2025 care ar urma să scadă spre 6,5%, şi randamente ale titlurilor de stat la 10 ani în scădere de la circa 7,6% la 6,8%, semn al încrederii pieţelor în consolidarea fiscală. Logistica rămâne vârful de lance, cu peste 1 milion mp închiriaţi în 2025 şi o vacanţă de doar 3,8%, susţinută de aderarea la Schengen şi de noile noduri deschise de coridoarele A0/A7.

Piaţa utilajelor de construcţii se aşază, fără a se prăbuşi. Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur România, estimează pentru 2026 o piaţă la nivelul anului trecut şi o descrie ca pe o recalibrare, nu o scădere. „Cifra de afaceri a înregistrat o scădere, dar a fost o scădere benefică, pentru că este mult mai important să vinzi utilaje care lucrează, care generează bani şi pentru client, şi pentru vânzător”, spune Liviu Neagu. El mută discuţia dinspre preţ spre valoare: „Nimeni nu întreabă care este valoarea unui utilaj. Valoarea înseamnă mult mai mult decât preţul pe care îl plăteşti, înseamnă confortul pe care îl ai, înseamnă rezolvarea problemelor pe care le ai”.

Specialiştii din imobiliare şi construcţii se aşteaptă ca 2026 să fie un an mai echilibrat, în care investiţiile publice rămân decisive — cu condiţia stabilităţii politice —, iar costurile rămân ridicate. Sectorul construcţiilor din România rezistă presiunilor, dar marja de eroare s-a îngustat.

Cătălin Vişan, director general adjunct al companiei Concelex, spune că în prezent pe santierele Concelex sunt peste 1200 de angajaţi şi  2.000- 2.500 de subcontractanţi: "Am încercat să luăm studenţii pe şantier, să încercăm să le facem un ofertă,  săă îi pregătim şi să-i ţinem când vor termina facultatea. Programul acesta a fost un succes şi tinerii îşi doresc să vină  să lucreze"