Consiliul Concurenţei lasă Banca Transilvania să se implice în treburile Volksbank, una dintre băncile cu expunere ridicată pe creditele în franci elveţieni

Autor: Razvan Muresan Postat la 28 ianuarie 2015 589 afişări

Consiliul Concurenţei (CC) a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, astfel încât Banca Transilvania S.A. să se poată implica în activitatea Volksbank România S.A. şi Volksbank Services România S.A. înainte de obţinerea autorizării din partea autorităţii de concurenţă pentru preluarea acestora.

Consiliul Concurenţei lasă Banca Transilvania să se implice în treburile Volksbank, una dintre băncile cu expunere ridicată pe creditele în franci elveţieni

“Am luat această decizie având în vedere situaţia dificilă în care se află o mare parte a clienţilor Volksbank România S.A. care au contractat credite în francul elveţian. Banca Transilvania are posibilitatea de se implica rapid pentru a găsi soluţii în favoarea consumatorilor afectaţi”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei. În cazuri excepţionale, Consiliul Concurenţei poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie dacă solicitarea este motivată. Decizia Consiliului Concurenţei ţine cont de efectele asupra companiilor implicate şi asupra concurenţei, informează CC.

Banca Transilvania S.A a solicitat o derogare de la prevederile legii, urmând să notifice concentrarea economică, în cel mai scurt timp posibil. Banca Transilvania S.A. şi Volksbank România S.A. activează pe piaţa financiar-bancară. Volksbank Services România S.A prestează servicii de administrare şi vânzare a proprietaţilor dobândite de VBRO din executări silite.

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania (TLV) a aprobat în decembrie preluarea Volksbank România, contractul fiind semnat miercuri, 10 decembrie. Tranzacţia a vizat achiziţia a 100% din titlurile băncii. Volksbank este una dintre băncile care au acordat cele mai multe credite în franci elveţieni pe piaţa din România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/consiliul-concurentei-lasa-banca-transilvania-sa-se-implice-in-treburile-volksbank-una-dintre-bancile-cu-expunere-ridicata-pe-creditele-in-franci-elvetieni-13790021
13790021
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.