♦ Prevenţia primară şi secundară trebuie să ocupe un loc esenţial în politicile de sănătate.

Costurile pe care pacienţii trebuie să le suporte reprezintă una dintre principalele cauze pentru care aceştia abandonează traseul medical reco­mandat, atrage atenţia conf. univ. dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie. Deşi numeroase servicii medicale sunt prevăzute în contractul-cadru, accesul efectiv la acestea poate fi limitat de condiţiile de decontare şi de dificul­tăţile legate de finanţarea prevenţiei.

„Cea mai mare problemă pe care o vedem atunci când un pacient abandonează o anumită conduită de trimitere către alte specialităţi reprezintă, fără discuţie, componenta financiară“, a declarat el la summitul ZF Health & Pharma 2026.

Un exemplu îl reprezintă mamo­grafiile şi alte investigaţii necesare pentru depistarea precoce a unor afecţiuni, care nu sunt întotdeauna accesibile pacienţilor în condiţiile în care mecanismele de finanţare şi contractare nu permit efectuarea lor la timp.

În opinia medicului, organizarea eficientă a traseelor pacienţilor trebuie să ţină cont de aceste bariere şi să urmărească nu doar stabilirea unor circuite clare de trimitere, ci şi asigurarea accesului real la investi­gaţiile recomandate.

Orice strategie de organizare a traseelor pacienţilor ar trebui să pornească de la un principiu fundamental: înainte de a deveni pacient, fiecare om este o persoană sănătoasă, iar obiectivul sistemului de sănătate trebuie să fie menţinerea acestei stări cât mai mult timp, potrivit medicului. Din acest motiv, prevenţia primară şi secundară trebuie să ocupe un loc esenţial în politicile de sănătate.

Medicul de familie are un rol central în prevenţie şi în identificarea precoce a problemelor de sănătate, dar şi în orientarea pacienţilor către specialităţile şi investigaţiile de care au nevoie.

Pentru a funcţiona eficient, traseele pacienţilor trebuie optimizate la nivel teritorial, în funcţie de infrastructura existentă şi de capacităţile tehnice disponibile în fiecare regiune.

Potrivit medicului, sunt necesare trei componente esenţiale: personal medical capabil să interpreteze corect investigaţiile, echipamentele şi tehnologia necesare, precum şi accesul efectiv al persoanelor asigurate la serviciile respective.

Aceste condiţii trebuie îndeplinite simultan pentru ca traseul pacientului să fie funcţional. Existenţa aparaturii nu este suficientă fără specialişti care să interpreteze rezultatele, după cum disponibilitatea personalului medical nu rezolvă problema dacă pacientul nu poate accesa serviciile din motive financiare sau logistice.

În acest context, dezvoltarea unor huburi de sănătate poate contribui la optimizarea circuitului pacientului şi la o mai bună coordonare între medicina de familie şi celelalte specialităţi.

„Orice concept de hub de sănătate, hub care să aducă beneficii în ceea ce priveşte circuitul optim al unui astfel de pacient trebuie să plece pur şi simplu de la cele trei elemente : prevenţie, existenţa unor capabilităţi din punct de vedere tehnic şi aspectul profesional, adică profesionistul care să fie capabil să integreze toate aceste informaţii“