Concesii pentru săracii din Grecia

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 22 martie 2014 35 afişări

Grecia a încheiat negocierile cu "troica" creditorilor externi, în vederea aprobării de către liderii zonei euro a unei finanţări de 10 mld. euro, cu ocazia reuniunii Eurogroup de la 1 aprilie.

Concesii pentru săracii din Grecia

Premierul Antonis Samaras a confirmat că una dintre condiţiile finanţării va fi reducerea cu 3,9% a contribuţiilor la asigurări sociale plătite de către angajatori, cu scopul de a susţine companiile şi de a stimula majorarea salariilor.

El a promis, de asemenea, că va distribui 500 mil. euro către un milion de greci consideraţi a fi cel mai afectaţi de criză, inclusiv salariaţi prost plătiţi ai statului, pensionari, familii sărace şi persoane fără adăpost, suma provenind din excedentul bugetar proiectat pentru acest an, de 2,9 mld. euro.

Concedierile în sectorul bugetar vor continua şi la anul, inclusiv după îndeplinirea ţintei de 15.000 de concedieri pentru anul curent. Şomajul în Grecia a urcat deja, conform ultimelor date statistice, la un nou record european - 27,5% în ultimul trimestru din 2013, în creştere cu 1,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 5,2% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/concesii-pentru-saracii-din-grecia-12311984
12311984
comments powered by Disqus
Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie
Una dintre industriile din România care riscă să intre în colaps. Situaţia este critică
Mediafax
Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză
Preşedintele Belarusului închide graniţele cu Occidentul şi pune armata în stare de alertă
MonitorulApararii
Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane
Dispute pe tema ingerinţelor în alegerile din SUA. Cine e mai periculoasă: Rusia sau China?
MonitorulPartidelor
Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia
Senatul a aprobat ca profesorii şi personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.