Propaganda PSD a avut, în acest sens, un rol greu, începând cu sugestiile premierului Victor Ponta că obiectivele defunctei USL nu se pot considera îndeplinite atâta vreme cât Traian Băsescu rămâne la putere şi că, deci, părăsirea de către PNL a USL înseamnă abandonarea electoratului care a sperat că liberalii împreună cu pesediştii vor scăpa ţara de "băsism".

Aceasta a fost premisa insistenţei lui Ponta că USL se poate reface după alegeri (menite să demonstreze deschiderea şi lipsa de ranchiună a PSD faţă de ex-partenerul "trădător") , dar şi a săgeţilor de genul "putem reface alianţa şi cu domnul Antonescu, şi fără el", trimise spre liberalii dezamăgiţi de ieşirea partidului lor de la guvernare, dar neconvinşi încă să treacă la PSD sau la inexistentul partid liberal al lui Tăriceanu.

De partea sa, Crin Antonescu a încercat să explice că acum bătălia nu se mai dă cu baubaul Băsescu, care îşi termină oricum mandatul în câteva luni, ci cu tentaţia veche a PSD de a se transforma în partid-stat. Antonescu (ca şi comentatorii care au arătat că dorinţa PSD este de a nu figura ca unic actor al guvernării, ci de a se ascunde sub umbrela unor uniuni şi alianţe cu parteneri oricât de simbolici) are dreptate în privinţa partidului-stat, dar nu şi a faptului că Băsescu (de fapt "băsismul") a rămas în continuare un reper capabil să polarizeze atât scena politică, cât şi simpatiile electoratului. O dovedeşte lupta acerbă pentru titlul de "cel mai băsist partid" sau, după caz, "singurul partid de dreapta care are curajul să se opună lui Băsescu", luptă în plină desfăşurare între PDL, PMP şi restul micilor partide de dreapta care aspiră la recâştigarea puterii în dauna PSD - grup la care s-a adăugat acum şi PNL.