Ce reguli stricte ia Polonia după ce tocmai au anunţat că intră în al treilea val al Pandemiei

Autor: Andreea Tobias Postat la 20 februarie 2021 105 afişări

Ce reguli stricte ia Polonia după ce tocmai au anunţat că intră în al treilea val al Pandemiei

Polonia ar putea impune reguli mai stricte de intrare în ţară, la frontiera cu Republica Cehă şi Slovacia, pe măsură ce numărul cazurilor de Covid creşte. 

Ministrul polonez al Sănătăţii, Adam Niedzielski, a declarat că o decizie va fi luată săptămâna viitoare, conform DPA.

Frontierele ar rămâne deschise celor care au test negativ la Covid, a spus Adam Niedzielski, deşi situaţia s-ar putea schimba în funcţie de evoluţia contaminărilor.

Niedzielski a spus că se aşteaptă ca vârful actualei pandemii să fie atins în martie sau aprilie.

În prezent, Polonia cere călătorilor care intră în ţară cu autobuzul sau trenul să stea 10 zile în carantină, cu excepţia navetiştilor. Oricine are un rezultat recent, negativ la testul Covid sau poate dovedi că a fost vaccinat este, de asemenea, scutit de carantină.

Numărul infecţiilor este în creştere în Cehia şi Slovacia, cu multe spitale pline. Cehia are o rată de infectare, în ultimele 14 zile, de 968 la 100.000 de locuitori, în timp ce incidenţa în Polonia este de 206, însă aici se testează mai puţin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
polonia,
cehia,
slovacia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.