Cât va primi fosta soţie a celui mai bogat om din lume. Divorţul s-a finalizat recent

Postat la 06 iulie 2019 183 afişări

Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon şi cel mai bogat om din lume, ar fi finalizat divorţul de soţia sa, MacKenzie Bezos, vineri, după ce cei doi au ajuns la o înţelegere financiară care se ridică la 38 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg News.

Cât va primi fosta soţie a celui mai bogat om din lume. Divorţul s-a finalizat recent

Potrivit înţelegerii, MacKenzie Bezos, în vârstă de 49 de ani, va primi aproximativ 19,7 milioane de acţiuni la Amazon.com, respectiv 4% din companie, valoare care se ridică la 38,3 miliarde de dolari. În urma acestei înţelegeri financiare, fosta soţie a lui Jeff Bezos ajunge pe locul al 22-lea în topul miliardarilor realizat de Bloomberg.

Divorţul a fost pronunţat la o instanţă din King County, statul american Washington.

Jeff Bezos, în vârstă de 55 de ani, rămâne cu 12% din companie şi îşi păstrează titlul de cel mai bogat om din lume.

Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.