Calea către pace: Vestul ar trebui să nu mai viseze la îngenuncherea Rusiei şi să facă planuri de viitor pentru integrarea ruşilor în Occident după ce războiul va fi ajuns o poveste, iar Putin la groapa de gunoi a istoriei

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 22 octombrie 2022 213 afişări

Calea către pace: Vestul ar trebui să nu mai viseze la îngenuncherea Rusiei şi să facă planuri de viitor pentru integrarea ruşilor în Occident după ce războiul va fi ajuns o poveste, iar Putin la groapa de gunoi a istoriei

În cele opt luni de la invazia Ucrainei, Vladimir putin a continuat să sublinieze în discursurile sale că războiul declanşat este de o importanţă vitală pentru Rusia şi că el reprezintă o luptă pentru o nouă ordine mondială. Acum, voci importante ale politicii occidentale par să ajungă la aceeaşi concluzie, discursul vestic trece de la a ajuta Ucraina la a contura o ordine globală postbelică care ar marginaliza Rusia, făcând-o incapabilă să mai provoace probleme pe viitor, scrie Bloomberg.

Această schimbare ignoră planul care presupunea încheierea războiului printr-un compromis negociat înainte sau după căderea lui Putin. Există multe personaje importante din Occident şi Europa Centrală, care consideră că Rusia nu va putea fi schimbată niciodată. Tot mai multe voci afirmă că ţara trebuie adusă în genuchi precum s-a întâmplat cu Germania nazistă sau Japonia, înainte de a putea fi reconstruită şi reintegrată în lumea civilizată.

„A fost o greşeală să încercăm să comunicăm cu o Rusie postcomunistă bazată pe iluziile apărute din speranţele anilor ’90. Occidentul nu ar trebui să mai fie timid în a-şi stabili propriile obiective de război, chiar dacă nu se implică direct în conflictul din Ucraina. Aceste obiective ar trebui să includă o retragere a Rusiei din fiecare ţară în care regimul lui Putin este prezent. Rusia trebuie să fie transformată într-o ţară normală, adică în opusul unui imperiu, iar acest lucru nu se poate întâmpla doar din interior”, a spus politologul francez Nicolas Tenzer.

Fiona Hill, unul dintre cei mai respectaţi experţi privind politica şi societatea rusă, a oferit o versiune mai puţin radicală a discursului lui Tenzer. Ea a cerut de asemenea ca Rusia să-şi piardă dreptul de veto în Consiliul de Securitate ONU.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rusia,
refuz,
razboi,
vladimir putin,
occident,
rusi,
viitor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.