Bursă. Electrica semnează un contract de 37 mil. euro pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic Bihor 1. Investiţia, finanţată din emisiunea de obligaţiuni verzi de anul trecut

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 30 mai 2026 15 afişări

Bursă. Electrica semnează un contract de 37 mil. euro pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic Bihor 1. Investiţia, finanţată din emisiunea de obligaţiuni verzi de anul trecut

Electrica (simbol bursier EL), cel mai puternic jucător din distribuţia şi furnizarea de energie, a anunţat finalizarea procedurii competitive pentru selectarea unui Contractor EPC şi semnarea, de către Foton Power Energy S.R.L., filiala sa, a unui contract de tip EPC (Engineering, Procurement & Construction) pentru proiectul fotovoltaic „Bihor 1”, respectiv implementarea parcului fotovoltaic, a staţiei electrice de transformare 110 kV şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice cu o capacitate de 18 MWh, precum şi operarea şi mentenanţa acestora pe o perioadă de trei ani de la punerea în funcţiune, cu o valoare totală a contractului de aproximativ 36,6 milioane de euro.

Proiectul fotovoltaic „Bihor 1” are o capacitate instalată de aproximativ 78,8 MWp şi se află pe raza comunelor Cefa şi Mădăraş, judeţul Bihor, fiind dezvoltat prin intermediul filialei Foton Power Energy S.R.L., deţinută integral de Electrica, potrivit unui raport publicat la BVB.

Pasul următor în acest proiect este demararea construcţiei efective, Electrica estimând finalizarea şi punerea sa în funcţiune în conformitate cu graficul proiectului. Obiectivul se încadrează în strategia grupului prin extinderea pe lanţul valoric al energiei electrice, în zona de producţie a energiei electrice din surse regenerabile.

Finanţarea costurilor investiţionale aferente proiectului va fi asigurată cu prioritate din fondurile atrase de Electrica prin emisiunea de obligaţiuni verzi din 2025, spun reprezentanţii Electrica.

Compania a înregistrat un profit net de 309,6 mil. lei în intervalul ianuarie-martie 2026, în creştere cu 58,2%, de la 195,7 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile operaţionale au scăzut uşor, de la 3,17 mld. lei la 3,16 mld. lei, potrivit raportului financiar.

Acţiunile EL înregistrează un avans de 29% de la început de an, iar în ultimele 12 luni s-au apreciat cu 134%. Compania are o valoare de piaţă de circa 12 mld. lei şi este deţinută în proporţie de 49,8%  de statul român prin Ministerul Energiei.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.