„Numărăm fiecare litru”. Cum arată viaţa în ţara în care apa şi curentul au devenit un lux

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 26 iulie 2026 22 afişări

„Numărăm fiecare litru”. Cum arată viaţa în ţara în care apa şi curentul au devenit un lux

Penele de curent nu îi lasă pe oameni doar fără lumină, ci şi fără apă la robinet, obligând milioane de cubanezi să îşi petreacă zilele cărând apă din orice sursă disponibilă.

Pe măsură ce criza energetică se adânceşte, lipsa electricităţii împiedică funcţionarea multor staţii de pompare, iar reţeaua de distribuţie învechită şi penuria cronică de combustibil fac ca milioane de oameni să aibă dificultăţi în accesarea apei.

Criza energetică s-a agravat în acest an după suspendarea exporturilor de petrol din Venezuela, principalul furnizor de combustibil al ţării, ceea ce a accentuat lipsurile deja provocate de embargoul şi sancţiunile impuse de Statele Unite.

Potrivit Institutului Naţional pentru Resurse Hidraulice, aproape 3 milioane de oameni întâmpină dificultăţi în accesul la apă, potrivit The Guardian. Sistemul naţional de alimentare funcţionează cu doar 37% din combustibilul necesar, iar până la 70% din apa destinată capitalei se pierde prin conducte fisurate înainte de a ajunge în locuinţe.

Familiile cu venituri mai mari îşi permit să cumpere apă adusă cu cisterne private. Ceilalţi aşteaptă livrările, îşi transportă singuri apa sau plătesc persoane care o aduc contra cost.

„Apa aceasta este folosită pentru orice. Numărăm fiecare litru. Fac acest drum de trei ori pe zi, deşi sunt pensionară. La vârsta mea nu ar trebui să car aceste bidoane, dar nu am de ales”, spune Mirella Martínez, care nu mai are alimentare constantă cu apă în locuinţă de aproape trei ani.

Viaţa este organizată în funcţie de puţinele ore în care revine electricitatea şi începe să curgă apa. Oamenii se trezesc inclusiv în timpul nopţii pentru a umple rezervoarele, a găti şi a încărca telefoanele.

Pe fondul prăbuşirii sistemului public de alimentare cu apă, în capitală s-a dezvoltat o economie informală. Unii locuitori transportă şi vând apă celor care nu au puterea sau timpul să o aducă singuri.

„Nu ştim niciodată când va reveni curentul. Apa şi electricitatea ar trebui să fie drepturi fundamentale, dar aici au devenit un lux”, spune Martínez.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cuba,
criza,
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.