BRD a ajuns la un miliard de euro pe operaţiuni de factoring în 2012

Autor: Ciprian Botea Postat la 19 martie 2013 46 afişări

BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, a ajuns anul trecut la un volum de un miliard de euro al operaţiunilor de factoring, adică o treime din piaţ

BRD a ajuns la un miliard de euro pe operaţiuni de factoring în 2012

BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, a ajuns anul trecut la un volum de un miliard de euro al operaţiunilor de factoring, adică o treime din piaţă. Piaţa de factoring, pe care operează societăţi financiare specializate în scontarea şi administrarea facturilor comerciale, s-a ridicat anul trecut la aproape 3 mld. euro. Cifra de afaceri din operaţiuni de factoring a BRD a crescut anul trecut cu 19%. Factoringul presupune cumpărarea de creanţe (facturi) de către instituţiile specializate de la societăţile comerciale. Pe baza contractului, factorul plăteşte companiei-client în avans creanţele cesionate, ocupându-se ulterior în nume propriu de administrarea şi colectarea creanţelor. Piaţa de factoring este controlată de bănci, care derulează astfel de operaţiuni prin divizii interne, cei mai mari jucători fiind BRD, BCR, UniCredit, Raiffeisen, Eximbank, RBS, Banca Transilvania sau ING. Pe piaţă şi-au făcut însă loc şi jucători independenţi precum Next Capital Finance sau Romfactor. 

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
brd,
operatiuni de factoring
/actualitate/brd-a-ajuns-la-un-miliard-de-euro-pe-operatiuni-de-factoring-in-2012-10676662
10676662
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.