BCE, în faţa realităţii dure: companiile profită de pe urma inflaţiei încăpăţânate, în timp ce muncitorii şi consumatorii suportă costurile

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 02 martie 2023 28 afişări

Strategii Băncii Centrale Europene s-au aflat recent în faţa unor date crude: companiile profită de pe urma inflaţiei ridicate, în timp ce muncitorii şi consumatorii duc greul, scrie Reuters.

BCE, în faţa realităţii dure: companiile profită de pe urma inflaţiei încăpăţânate, în timp ce muncitorii şi consumatorii suportă costurile

Strategii Băncii Centrale Europene s-au aflat recent în faţa unor date crude: companiile profită de pe urma inflaţiei ridicate, în timp ce muncitorii şi consumatorii duc greul, scrie Reuters.

În ultimele nouă luni, imaginea macroeconomică principală a fost că scumpirile dramatice la orice, de la energie la alimente şi semicon­duc­tori împing puternic în sus costurile pentru companii în cele 20 de ţări din zona euro.

BCE a reacţionat prin cea mai agresivă majorare a dobânzilor din patru decenii pentru a tempera cere­rea, argumentând că există riscul ca preţurile mai mari de consum să împingă în sus salariile şi să creeze o spirală inflaţionistă.

Însă, recent, o imagine uşor dife­rită s-a înfăţişat băncii, potrivit unor surse familiare cu situaţia: marjele de profit ale companiilor sunt în creş­tere, şi nu scădere, cum ar fi de aştep­tat în condiţiile creşterii atât de viguoase a costurilor.

Ideea că firmele au majorat pre­ţu­rile exagerat pe seama consumato­rilor şi salariaţilor ar putea stârni mâ­nia publicului general, dar are în acelaşi timp şi implicaţii pentru ban­cherii centrali. O nouă imagine privind inflaţia concentrată pe marje i-ar putea încuraja pe membrii consiliului guvernator al BCE care susţin că nu mai sunt necesare noi majorări de dobânzi, potrivit econo­miştilor intervievaţi de Reuters.

Dezbaterea ar putea fi reluată la următoarea şedinţă de politică mo­ne­tară a BCE de pe 16 martie, când banca a promis să majoreze dobân­zile până la cel mai ridicat nivel de la momentul de apogeu al crizei finan­ciare din 2008.

Preşedinta BCE Christine Lagarde a declarat recent că ar putea fi necesar ca majorările de dobânzi să persiste dincolo de o majorare plă­nuită în martie, notează Bloomberg. „Cu cât vor fi majorate dobânzile la fiecare şedinţă este imposibil de precizat în acest moment“, a arătat Lagarde.

Aceasta a descris majorarea din martie drept atât necesară, cât şi foarte probabilă, subliniind că strategii vor face totul pentru a readuce inflaţia la ţinta de 2%, în special prin prisma ultimelor date privind creşterile de preţuri din Europa.

Inflaţia din zona euro a scăzut mai puţin decât anticipaseră mulţi economişti în februarie. Rata inflaţiei a slăbit uşor la 8,5%, de la 8,6% în ianuarie, în condiţiile în care preţurile serviciilor, bunurilor şi alimentelor au accelerat chiar dacă scumpirea energiei a încetinit. Economiştii chestionaţi de Reuters anticipaseră o scădere la 8,2%, scrie Financial Times.

Inflaţia de bază, care exclude preţurile energiei şi alimentelor, a urcat la un nou record de 5,6%, de la 5,3% în ianuarie.

În Germania, inflaţia a reizbucnit în februarie, sfidând estimările privind un declin.

Accelerarea scumpirilor din Germania la 9,3% în februarie, de la 9,2% în ianuarie a venit după creşteri similare ale inflaţiei din Franţa şi Spania.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.